Andreea Paul: Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA) la români

de Andreea Paul

Prevederile FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act) sunt aplicate românilor începând cu 1 iulie 2014, după ce Guvernul României a aprobat, în şedinţa din 22 ianuarie 2014, iniţierea negocierilor şi semnarea Acordului cu Statele Unite ale Americii pentru îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale şi implementarea măsurilor FATCA.

FATCA  reprezintă un set de măsuri impuse de fiscul american în vederea combaterii evaziunii fiscale a persoanelor și societatilor americane în legătură cu conturile pe care le dețin în afara SUA.

FATCA a fost emis cu scopul de a indentifica toți cetățenii americani care au conturi deschise în afara granițelor SUA din cauza imposibilității justificării unor sume de bani și de a se sustrage, astfel, rigorilor legislative în domeniu, dar și pentru a preveni evaziunea fiscală, prin evitarea plății impozitelor de către contribuabilii americani, utilizând conturi deschise la instituții financiare din afara SUA sau a instrumentelor de investiții de tip off‐shore.

La nivel european, au existat demersuri, precum cele ale OECD și ale Consiliului European, prin care au anunțat promovarea unui model similar celui american de Convenție pentru schimbul de informații între oricare două țări europene, denumit “Automatic Exchange of Financial Account Information”.

Pentru integrarea în trendul european, în Romania, a fost înființată, în luna martie 2013, Directia de Informații Fiscale, care își desfășoară activitatea în cadrul ANAF  și care reprezintă biroul de legătură cu autoritățile din alte state în vederea transparenței fiscale.

In decembrie 2014, Parlamentul Romaniei a votat legea prin care țara noastră devine stat membru în structura Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații Fiscale al OECD. Scopul acestui Forum este să facă mai eficient schimbul de informații fiscale între state și să monitorizeze paradisurile fiscale. Prin acest demers, OECD va sprijini Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF să coopereze cu cât mai multe jurisdicţii fiscale şi să intre într-o reţea extinsă de acorduri de schimburi de informaţii pe care să le pună şi în practică.

În practică, românii cu conturi în SUA ne-au semnalat probleme în derularea acestuia. Astfel, astăzi, am depus o întrebare parlamentară prin care i-am solicitat domnului Ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, să îmi pună la dispoziție următoarele informații:

– Stadiul negocierilor în vederea semnării acordului bilateral de colaborare pentru implementarea prevederilor FATCA.

–  Dacă are în vedere, în continuarea negocierilor, o propunere de încheiere a acestui acord în regimul reciprocității.

– Rezultatele obținute de Direcția de Informații Fiscale de la înființare și până în prezent, numărul conturilor identificate în afara României, deținute de cetățeni români, fără respectarea prevederilor legale și de măsurile dispuse în aceste cazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *