ANEVAR a lansat primul ghid al tranzactiilor imobiliare din tara

Signal ConnectPrimul ghid al tranzacțiilor imobiliare din țară a fost lansat luni de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca. Documentul arată că în Cluj-Napoca s-au tranzacționat 3.324 de proprietăți imobiliare cu o valoare de peste 155 de milioane de euro, peste 70 la sută din tranzacțiile analizate fiind realizate cu bani din surse proprii.

Ghidul a fost realizat pe baza tranzacțiilor imobiliare reale care au avut loc în municipiul Cluj-Napoca, cu ajutorul datelor colectate de primărie, dar fără a se încălca dreptul la confidențialitate al cetățenilor. Potrivit președintelui ANEVAR, clujeanul Adrian Vascu, proiectul este unul pilot pentru România, dar ar putea fi extins la nivelul întregii țări în viitor.

‘ANEVAR și Primăria Cluj-Napoca, prin Direcția de Impozite și Taxe, au lansat primul ghid imobiliar local din România realizat pe baza tranzacțiilor reale efectuate în piață, încheiate între vânzători și cumpărători pe raza municipiului, în perioada mai — decembrie 2013. Este vorba despre un proiect pilot pe care îl vedem replicat la nivelul tuturor orașelor din România, într-un efort de a transparentiza piața imobiliară la nivel național. Intenționăm ca al doilea ghid să apară în prima parte a anului 2015 pentru anul 2014, iar atunci se va putea urmări o tendință’, a spus miercuri Vascu, într-o conferință de presă.

Acesta a explicat că ghidul a fost realizat în municipiul Cluj-Napoca pentru că aici a găsit disponibilitatea necesară, dar și pentru că orașul se potrivește unui asemenea proiect, fiind o localitate importantă din România.

‘Primăria a înțeles demersul nostru și l-a sprijinit. Este un ghid nou, care va avea impact, Clujul este un oraș viu, un oraș universitar. Cererea pentru tranzacții este una dinamică și activă’, a subliniat președintele ANEVAR.

sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *