APIA: Piața auto din România a înregistrat o creștere de 25,3% comparativ cu anul trecut

Taxa-auto-2013Piața auto din România a înregistrat, în primele zece luni din acest an, o creștere de 25,3% comparativ cu datele consemnate în aceeași perioadă a anului anterior, iar producția națională de autovehicule a scăzut la 329.410 unități, arată datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), publicate marți.

Conform sursei citate, producția națională de autovehicule a consemnat un număr de 329.410 de unități, în primele zece luni, în scădere cu 4,1% față de aceeași perioadă din anul anterior, cele mai multe mașini (85%) fiind produse de Dacia.

În intervalul ianuarie — octombrie 2014, Dacia a produs un număr de 283.529 unități (85% din total), Ford — 45.876 (15%) de și Roman Brașov (5 unități).

Volumele cele mai mari după 10 luni le-au înregistrat Dacia Duster (142.466 unități, dintre care 23.063 în luna octombrie), urmată de Dacia Logan (68.767 unități, din care 7.724 unități în octombrie), Ford B-MAX (45.876 unități, din care 2.540 în octombrie), Dacia Sandero (37.397 unități) și Dacia Logan MCV (34.899 unități).

Per ansamblu, piața auto la 10 luni prefigurează primul an de creștere după șase ani de scăderi consecutive, livrările totale de autovehicule (autoturisme+vehicule comerciale) înregistrând, în perioada ianuarie-octombrie, un salt de 25,3% față de același interval din anul trecut. În interiorul acestei creșteri, autoturismele consemnează un plus de 24,2%.

În ceea ce privește exporturile, Dacia Duster rămâne în top, după 10 luni, cu 133.312 unități, urmat de Logan cu 57.781 unități și Ford B-MAX cu 45.796 unități. La nivelul lunii octombrie, au fost exportate, în luna octombrie 2014, un număr de 35.570 unități, ceea ce face ca, după zece luni din acest an, să se consemneze un export total de 301.992 unități, mai mult cu 0,2% față de perioada similară din anul anterior.

sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *