ARISTON: Ce economii aduce instalarea unei centrale termice de apartament

Catalin Draguleanu,Country Manager Ariston Thermo Romania (1)Eliminarea subvenţiilor, facturile tot mai mari şi dorinţa de confort vor determina şi în această toamnă tot mai mulţi români să renunţe la CET-uri în favoarea unui sistem propriu de încălzire, potrivit Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice de apartament.

Astfel, cea mai mare parte a celor care optează pentru încălzirea individuală aleg centralele termice de apartament, mai ales în condiţiile unor economii de până la 25%.

“Datele noastre arată că circa 65% din achiziţiile de centrale termice realizate pe plan local sunt făcute de familiile care au renunţat la sistemul centralizat, acestea dorindu-şi în primul rând reducerea costurilor lunare şi sporirea confortului”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Potrivit afirmaţiilor sale, în acest moment, românii pot economisi, în medie, peste 20% din valoarea facturii lunare prin instalarea unei centrale termice de apartament pe gaz. Astfel, dacă producerea unei gigacalorii cu o centrală termică pe gaz are un cost de cca. 175 lei, în cazul CET-urilor media naţională arată că preţul facuturat populaţiei pentru o Gcal este de 227 lei.

Preţul de 227 lei este preţul de facturare mediu la nivel naţional al unei Gcal produse de sistemul centralizat de încălzire, însă acesta diferă foarte mult de preţul de producţie, care este mai ridicat. În ceea ce priveşte preţul de producţie al unei Gcal, acesta este, în medie la nivel naţional, de 328 lei, însă, în funcţie de judeţ, este cuprins între 515 lei (Buzău, CET R.A.M. Buzău) şi 251 lei (Mehedinţi – CET R. A. A. N. Dr.Tr. Severin). Diferenţa dintre preţul de producţie şi cel facturat se explică prin materia primă utilizată, cât şi prin gradul de uzură al centralei şi numărul de abonaţi rămaşi conectaţi în reţea. De asemenea, această diferenţă este stabilită la nivel local şi suportată prin decizia Primăriilor.

În acest moment, costul unei Gcal produse de o centrală termică pe gaz este mult mai mic şi decât al unei Gcal produse de o centrală termică electrică, care în acest caz ajunge la aprox. 553 lei.

“Desigur, situaţia diferă de la judeţ, la judeţ. Astfel, pentru locuitorii din Constanţa, Harghita, Arad, Iaşi, Timiş, Galaţi sau Prahova, unde preţul de facturare al unei Gcal depăşeşte 230 de lei, producerea încălzirii şi apei calde cu centrală termică individuală pe gaz aduce o reducere substanţială de cost în comparaţie cu cea furnizată de către sistemul centralizat”, a mai spus Cătălin Drăguleanu.

Untitledcds
Sfaturi pentru alegerea centralei termice
Când vine vorba de alegerea centralei termice, studiile Ariston arată că, în 41% dintre cazuri, principalul criteriu este eficienţa şi randamentul urmat apoi, în 25% dintre cazuri, de preţ. Pentru 21% dintre clienţi, marca este foarte importantă la realizarea achiziţiei, în timp ce pentru 7% sunt perioada de garanţie şi cea de post-garanţie.

Chiar dacă studiile arată astfel, specialiştii Ariston consideră că cel mai important criteriu de care românii ar trebui să ţină cont este evaluarea atentă a necesităţilor, dar şi a caracteristicilor tehnice oferite de produsul pe care şi-l doresc.

„Înainte de achiziţie ar trebui să se facă o analiză a necesarului de încălzire a locuinţiei ţinând cont de gradul de izolare, suprafaţa şi volumul spaţiului ce urmează a fi încălzit, de numărul de consumatori de apă caldă menajeră şi numărul de băi şi bucătării. Astfel poate fi determinată puterea centralei termice, acest lucru fiind foarte important deoarece, pe termen lung, este evitat riscul neplăcerilor apărute ca urmare a unei cantităţi prea mici de apă furnizată comparativ cu nevoile familiei. Aşadar, puterea termică a centralei ar trebui să fie direct proporțională cu dimensiunea spațiului și cu numărul de consumatori de apă caldă menajeră ”, a mai adăugat Cătălin Drăguleanu.

Randamentul şi eficienţa ar trebuie să fie cele mai importante criterii care să stea la baza procesului de cumpărare deoarece, cu cât acestea sunt mai ridicate, cu atât costurile vor fi mai mici.

„Acesta este şi motivul pentru care tot mai mulţi români optează pentru centralele termice în condensare, tehnologie ce aduce un randament mult mai ridicat – de până la 108% – şi asigură o reducere a consumului de gaz cu până la 35%”, a afirmat reprezentantul companiei. Acesta a subliniat, de asemenea, că centralele termice în condensare sunt conforme cu normativele Erp (directive apărute ca urmarea obiectivelor UE privind protecţia şi respectul faţă de mediu) ce vor intra în vigoare la nivel european începând cu septembrie 2015.

Siguranţa în exploatare este un alt aspect deosebit de important care trebuie luat în calcul la achiziționarea unei centrale termice. Evacuarea corespunzătoare a gazelor arse sau protecția la îngheț și la lipsa apei din instalație sunt printre elementele care asigură o siguranţă sporită. În acest sens, este recomandat să nu se opteze pentru produse ale căror funcţii nu sunt atent studiate şi care pot aduce probleme pe termen lung.

Sistemul de informare și de diagnoză al centralei termice trebuie, de asemenea, luat în considerare. Specialiştii Ariston recomandă, astfel, o centrală care să aibă integrat un sistem de informare și de diagnoză printr-un display electronic ce face posibilă verificarea constantă a stării de funcționare. Acesta asigură detectarea din timp a celei mai mici probleme, fiind foarte util şi în cazul reviziilor periodice. Noile game de centrale termice pot oferi informaţii complete, în timp real, despre starea centralei, a instalaţiei, folsind un afişaj generos, cu text în limba română, cu posibilităţi multiple de programare.

Perioada de garanţie este indicat să se afle, de asemenea, pe lista de criterii pentru achiziţie. Cum durata de viaţa a unei centrale termice este de cca. 10 ani, este important ca atât service-ul în garanție, cât și cel de post-garanție, să fie asigurate de către firme specializate.

„Importanţa pe care iniţial românii o acordau garanţiei şi post-garanţiei tinde să crească în ultima perioadă. Astfel, piaţa tinde să se maturizeze iar cumpărătorii sunt din ce în ce mai informaţi şi, fiind vorba de un produs tehnic de folosinţă îndelungată, înţeleg importanţa acestor servicii”, a mai adăugat Cătălin Drăguleanu.

Acesta a subliniat că, pentru a veni în sprijinul clienţilor, Ariston Thermo România a lansat o campanie de extindere a perioadei de garanţie de la 3 la 5 ani pentru o parte dintre centralele noii game. În plus, Ariston a dezvoltat o rețea de peste 200 de Centre de Asistență Tehnică, la nivelul întregii țări, care asigură intervenţii și livrează piese de schimb în cel mai scurt timp posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *