Atentate teroriste in Daghestan

In noaptea de sambata spre duminica, la ora 00:45, ora Moscovei (23:45, ora Romaniei) un necunoscut, aflat la volanul unui autoturim VAZ a intrat cu viteza in postul de paza aflat la poarta unitatii militare a brigazii motorizate, dizlocate in Buinaksk (Daghestan). Masina a explodat, iar trei militari au murit in atentat. Alti 15 sunt raniti, sase dintre acestia – in stare grava, a informat biroul de presa al Ministerului rus al Apararii, citat de Itar Tass. Ranitii au fost transportati mai intai la Mahacikala, capitala Daghestanului si apoi trimisi, cu un avion militar, la Rostov-pe-Don. Procuratura a deschis o ancheta penala.
De asemenea, doua persoane au fost ucise, la Mahacikala, ca urmare a unei explozii care s-a produs intr-o cladire de trei etaje. Se presupune ca victimele sunt doi barbati, a caror varsta nu este deocamdata cunoscuta si ca cei doi au murit atunci cand incercau sa fabrice un dispozitiv exploziv artizanal, au comunicat corespondentului Itar Tass surse din cadrul organelor de ordine ale republicii. Potrivit acelorasi surse, la etajul doi al cladirii in care s-a produs expozia au fost gasite arme autormate si munitie.

Foto: Itar Tass

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *