BCR: Vom modifica oferta de pret pentru creditul ipotecar Prima Casa

Prima-CasaBanca Comercială Română (BCR) modifică oferta de preț pentru creditul ipotecar Prima Casă prin reducerea marjei de dobândă de la 2,5% la 2,2% pentru clienții care nu virează salariul într-un cont BCR, dobânda finală fiind de 4,62% pe an, potrivit unui comunicat al băncii.

BCR precizează că va păstra oferta pentru clienții care își încasează sau vor încasa salariul la BCR, marja de dobândă fiind de 2% pe an, iar dobânda de 4,42% pe an.

‘La începutul lunii august, sărbătorim 5 ani de la acordarea primului credit Prima Casă de către BCR. Chiar dacă a suferit o serie de ajustări de-a lungul timpului, programul Prima Casă a ajutat numeroase familii să se mute în prima lor locuință, într-o perioadă în care economia avea nevoie de sprijin. Am redus dobânda pentru a fi mai atractivi pentru clienții care încă nu tranzacționează cu BCR și le oferim astfel, șansa de a se convinge că serviciile împreună cu expertiza noastră în Program fac oferta pentru creditul Prima Casă imbatabilă’, a declarat Ioana Mihai, șef Departament Credite Garantate.

Din august 2009, BCR a acordat credite în valoare de peste 5,5 miliarde lei în cadrul Programului Guvernamental Prima Casă și a ajutat aproximativ 34.000 de familii să își achiziționeze prima locuință. Cele mai multe credite au fost contracte de clienți din București (peste 40%).

sursa:agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *