BNR: Scadere cu 169 MIL EUR a datoriei externe publice pe termen lung a Romaniei

image1Datoria externă publică directă pe termen lung a României a scăzut cu 169 de milioane de euro (0,57%) în iunie 2014 față de luna anterioară, până la 29,5 miliarde de euro, dar se află cu 2,12 miliarde de euro (7,74%) peste nivelul din urmă cu un an, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României.

În aceeași perioadă, datoria externă public garantată pe termen lung a țării a scăzut cu 105 milioane de euro (0,29%), până la 1,14 miliarde de euro. Față de iulie 2013, datoria externă public garantată este mai mică cu 187 de milioane de euro.

Și datoria externă privată a României a scăzut, atât ca ritm lunar, cu 105 milioane de lei (0,29%), cât și anual, cu 187 de milioane de euro, până la 35,95 miliarde de euro la 30 iunie 2014.

sursa:agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *