BRAT: Numarul romanilor care folosesc internetul a crescut in ultimii 10 ani de la 1,77 mil la 6,5 mil

internetNumărul consumatorilor de Internet din România a ajuns, în 2013, la aproape 6,5 milioane, dintre care circa 4,7 milioane, cu vârste cuprinse în 14 și 64 de ani, apelau zilnic la acest mijloc de comunicare, arată rezultatele unui studiu de specialitate, realizat de către Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) cu ocazia Zilei Cercetării Media.

În ceea ce privește consumul de Internet, numărul utilizatorilor români a crescut continuu în ultimii 10 ani, de la 1,77 milioane în 2002, la aproape 6,5 milioane, în 2013 (+265%)

De asemenea, 54% dintre cei chestionați (4,74 milioane) au declarat că apelează în fiecare zi la Internet pentru a se informa sau comunica, cea mai mare parte a utilizatorilor fiind femei (52% din total), în comparație cu anul 2002 când raportul era în favoarea bărbaților, cu 55%.

Potrivit studiului, în 2013, cei care au accesat cel mai mult Internetul au fost persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani (52%), urmate de categoriile 14-24 de ani (26%), 45-54 de ani (14% din total) și persoanele între 55 și 64 de ani (8%).

La capitolul Educație, utilizatorii de Internet sunt, în medie, cu studii liceale (44%), după care apar persoanele cu studii superioare (32%) și cele cu studii de școală generală sau mai puțin (25%).

Estimările BRAT relevă faptul că 81% dintre români (7,14 milioane) au la domiciliu conexiune la Internet, în timp ce 62% dintre aceștia utilizează Internetul de acasă.

Pe de altă parte, 35% dintre utilizatorii de Internet accesează mediul online de pe telefonul mobil, iar în medie o persoană utilizează Internetul prin mai mult de un dispozitiv.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *