Cătălin Creţu: Studiu Visa Europe – Trei din patru români care au un hobby pot câștiga bani de pe urma pasiunii lor

 

  • Românii câştigă în medie peste 5.000 de lei pe an din pasiunile lor
  • Pasiunea reprezintă principala motivație pentru unul din doi români sau polonezi care pornesc o afacere dintr-un hobby
  • Volumul mare de acte şi birocraţia sunt principalele temeri pentru românii care vor să-şi deschidă o afacere

 

 

Bucureşti, 28 aprilie 2015: Trei din patru români care au un hobby pot să obțină venituri suplimentare de pe urma pasiunii lor, iar patru din zece români spun că vor să facă bani de pe urma hobby-ului sau a unei de idei de afaceri în viitor, potrivit unui studiu realizat de Visa Europe pe nouă pieţe europene.

Românii care își valorifică deja pasiunile obțin în medie venituri suplimentare de peste 5.000 de lei pe an, potrivit studiului Visa Europe. Persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani au cel mai mare venit anual (6.356 lei), iar din punct de vedere geografic cele mai mari câștiguri medii anuale sunt realizate în București și Ilfov (peste 10.200 lei).

Cele mai profitabile hobby-uri sunt în domeniul construcţiilor, renovărilor şi decoraţiunilor interioare (5.887 lei), urmate de cele în design (5.834 lei), fotografie (5.778 lei), domeniul culinar (5.509 lei) şi îngrijirea copiilor (5.487 lei).

Pasiunea, dorinţa de a face ceva diferit faţă de locul de muncă actual, precum şi ocazia de a fi propriul şef reprezintă principalele motive care au determinat antreprenorii din Europa să-şi transforme pasiunile într-o sursă de venit. Pasiunea reprezintă principala motivaţie pentru 58% dintre românii şi polonezii care au pornit o afacere dintr-un hobby, comparativ cu media europeană de 43%. Schimbarea activităţii față de cea de la locul de muncă a fost principala motivație pentru 29% dintre românii care şi-au deschis o afacere pe baza pasiunii lor, în timp ce dorința de a lucra pentru ei înşişi a reprezentat imboldul pentru 26% dintre persoanele care şi-au valorificat deja pasiunile.

 

Birocrația este principala îngrijorare a românilor care au o afacere dintr-un hobby sau vor să-şi deschidă o afacere; europenii se tem cel mai mult de lipsa comenzilor

Lipsa comenzilor şi vânzările insuficiente sunt principalele motive de îngrijorare pentru 38% dintre europenii care pot să-şi deschidă o afacere din pasiunile lor. Alte motive de îngrijorare invocate de către respondenții la sondajul Visa Europe sunt obţinerea finanţării (28%), precum şi munca administrativă şi volumul mare de acte (26%).

„Patru din zece români care ar putea să-şi deschidă o afacere dintr-un hobby sunt îngrijoraţi de birocraţia excesivă legată de administrarea firmei. În alte ţări din Europa, oamenilor le este teamă mai mult de posibilitatea de a nu primi comenzi suficiente. Îngrijorările privind gestionarea cheltuielilor sunt comune pentru majoritatea IMM-urilor din România. La fel cum canalele de social media au ajuns să aibă un rol decisiv în promovarea eficientă a micilor afaceri, inovațiile și noile tehnologii din domeniul plăților ar putea ușura semnificativ partea administrativă a firmelor și ar susține îmbunătățirea calității serviciilor pentru clienți. De exemplu, cardurile business sau smartphone-urile transformate în POS-uri mobile simplifică mult activitatea contabilă a oricărei firme şi contribuie la creşterea vânzărilor prin punerea la dispoziția clienților a unor servicii sigure și ușor de utilizat”, a declarat Cătălin Creţu, Director Regional pentru România, Croaţia şi Slovenia, Visa Europe.

Surse de finanţare şi oportunități de promovare pentru românii care își doresc să-și transforme pasiunile în venituri

Peste jumătate dintre românii care își doresc să câștige bani din pasiunile lor afirmă că își vor utiliza economiile personale pentru a-și deschide o afacere, aproape un sfert (23%) vor să apeleze la familie și prieteni, iar 15% dintre respondenți intenţionează să aplice pentru o subvenție dedicată afacerilor mici. În condiţiile în care conceptul de crowdfunding (multifinanţarea) este relativ nou pe piața locală, doar 11% dintre românii care doresc să deschidă o afacere pe baza pasiunilor lor plănuiesc să recurgă la această modalitate de finanţare alternativă.

Dintre respondenții la studiul Visa Europe, polonezii (49%) şi spaniolii (43%) sunt cei mai deschişi la soluţiile externe şi alternative de finanţare pentru înființarea afacerilor pe care și le doresc, în timp ce românii se află pe penultimul loc, la egalitate cu suedezii (26%), fiind urmaţi de turci (24%).

Motivațiile românilor care își doresc să își deschidă o afacere din propria pasiune sunt în principal aceleași ca în cazul persoanelor care au făcut deja acest lucru: pasiunea (65%), flexibilitatea propriului business (46%), dorința de a fi propriul şef (44%) și de a avea o activitate diferită față cea de la locul de muncă (33%).

Din punct de vedere al promovării, rețelele sociale Facebook și Twitter sunt mai populare decât metodele tradiționale, precum crearea unui website al companiei. Astfel, două treimi dintre românii care își doresc să facă bani din propria pasiune spun că utilizează cele două rețele sociale pentru promovarea afacerii lor. Recomandările directe sunt considerate importante de aproximativ 60% dintre românii care vor să-și deschidă o afacere pe baza pasiunii lor.

Majoritatea românilor care vor să demareze o afacere dintr-un hobby (70%) vor ca aceasta să devină principala lor sursă de venit, iar 16% intenționează să facă acest lucru în următorii cinci ani. Peste jumătate dintre românii care vor să-și transforme pasiunile în principala sursă de venituri în următorii cinci ani vor lansa atât un website propriu pentru ca produsele sau serviciile oferite să devină accesibile unei baze de clienţi mult mai mari, cât și o pagină pe social media pentru a-și consolida profilele, dar vor apela și la diverse acțiuni de publicitate.

Studiul Visa Europe a fost realizat online în ultimul trimestru din 2014, în nouă ţări din Europa – Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Spania, Suedia şi Turcia, pe un eşantion de peste 18.000 de respondenţi, dintre care peste 2.000 de români care câștigă sau le-ar plăcea să obțină venituri din propriile pasiuni.

###

 

Despre Visa Europe

Visa Europe este o companie de tehnologii de plată deţinută şi operată de băncile membre şi alţi furnizori de servicii de plăţi din 37 de ţări din Europa.

Visa Europe este în centrul ecosistemului de plăţi, furnizând servicii şi infrastructură care permit milioanelor de consumatori, companii şi guverne din Europa să facă plăţi electronice. Membrii săi sunt responsabili de emiterea cardurilor, înscrierea comercianţilor şi stabilirea comisioanelor pentru posesorii de carduri şi comercianţi. Totodată, Visa Europe este cel mai mare procesator de tranzacţii din Europa, responsabil de procesarea a peste 16 miliarde de tranzacţii anual – 1.622 de tranzacţii pe secundă în perioadele de vârf.

În Europa, există peste 500 de milioane de carduri Visa şi 1 € din fiecare 6€ cheltuiţi este pe un card Visa. Cheltuielile totale realizate pe cardurile Visa depăşesc 2.000 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile efectuate la POS reprezintă 1.500 miliarde de euro.

Începând cu anul 2004, Visa Europe a devenit independentă de Visa Inc. şi este înregistrată în Marea Britanie, cu licenţă exclusivă, irevocabilă şi perpetuă în Europa. Ambele companii acţionează în parteneriat pentru a facilita plăţile cu Visa la nivel global, în peste 200 de ţări.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să accesaţi www.visaeurope.com şi @VisaEuropeNews.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *