Cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut în noiembrie

immÎn luna noiembrie 2013, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a scǎzut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 1,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,4%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,6% respectiv, cu 8,4%.

În perioada 1.I-30.XI.2013, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut faţă de perioada 1.I-30.XI.2012, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,7% respectiv, cu 7,4%.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna noiembrie 2013, comparativ cu luna precedentă, a scǎzut pe ansamblu cu 1,7%, datorită scǎderilor înregistrate la activităţi de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-6,1%), la transporturi (-4,3%), la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-2,8%) şi la comunicaţii (-2,4%). Activităţile de servicii informatice şi tehnologia informaţiei au crescut cu 19,6%.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2013, comparativ cu luna precedentă, a scǎzut pe ansamblu cu 0,4% datorită scǎderilor înregistrate la activitǎţi de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-5,9%), la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-2,4%) şi la comunicaţii (-2,1%). Creşteri s-au înregistrat la activităţile de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (+5,5%) şi la transporturi (+0,7%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna noiembrie 2013, comparativ cu luna noiembrie 2012, a crescut pe ansamblu cu 7,6%, datorită creşterilor înregistrate la activităţi de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (+19,9%), la transporturi (+11,0%), la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+5,2%) şi la activităţi de comunicaţii (+1,7%). Scǎderi s-au înregistrat la activităţi de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-5,1%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2013, comparativ cu luna noiembrie 2012, a crescut pe ansamblu cu 8,4%, datorită creşterilor înregistrate la activităţi de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (+13,0%), la transporturi (+11,1%), la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+6,9%) şi la serviciile de comunicaţii (+2,4%). Scǎderi s-au înregistrat la activităţi de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-6,2%).

sursă: Institutul Național de Statistică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *