Cluj IT Cluster vizeaza realizarea de proiecte si cu sprijinul Ministerului pentru Societatea Informationala

FOTO4692Reprezentanții Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional, au organizat la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire la nivel înalt cu oficiali ai Ministerului pentru Societatea Informațională, ai autorităților locale și reprezentanți ai mediului de afaceri din sectorul IT, pe tema Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România.

La întâlnirea găzduită de Universitatea Tehnică Cluj a fost adusă în discuție și atragerea de fonduri europene în perioada 2014 – 2021, program ce ar putea veni în sprijinul proiectului Cluj Innovation City, inițiat de Clusterul IT.

Ulterior prezentării principalelor direcții ale Strategiei Naționale pentru Agenda Digitală, Ministrul Răzvan Cotovelea și Secretarul de Stat din Ministerul pentru Societatea Informațională Diana Voicu au inițiat un dialog cu mediul de business din domeniul IT, lansând totodată o invitație de parteneriat către Cluj IT Cluster. De asemenea, Ministrul Cotovelea și-a exprimat aprecierea și interesul de susținere pentru proiectul Cluj Innovation City, promovat de Clusterul Cluj IT, subliniind totodată importanța unor asemenea inițiative în contextul obiectivelor de relansare economică națională.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții Ministerului au remarcat importanța inițiativelor de tipul Clusterului IT de la Cluj, menționând că acest model de colaborare comunitară între mediul de business, autoritățile locale și mediul de cercetare-dezvoltare, în vederea promovării inovării prin transfer tehnologic, poate fi replicat și în alte zone ale țării, acolo unde industria IT joacă un rol important în economia locală și regională.

„În ceea ce privește atragerea de fonduri europene, avem deja în implementare un proiect pentru susținerea inovării în sectorul IT&C. Este vorba despre proiectul finanțat prin POSCCE „Next Generation Brained City”, cel mai mare proiect de acest tip la nivel național, din punct de vedere al finanțării. Sperăm ca, pe viitor, să beneficiem de sprijinul ministerului pentru proiectele pe care dorim să le desfășurăm, iar deschiderea arătată de reprezentanții guvernamentali în timpul acestei întâlniri ne face să fim optimiști în acest sens”, a declarat Alexandru Tulai, Președintele Cluj IT Cluster.

Clusterul IT are în pregătire un portofoliu de proiecte pentru noul exercițiu financiar, fiind constituite deja consorții și grupuri de lucru reprezentate de mediul de business și cel academic și de cercetare, coagulate în jurul unor idei de proiecte inovative circumscrise conceptului de oraș inteligent.

Cluj Innovation City, unul dintre cele mai mari proiecte promovate de Cluj IT Cluster, este estimat să ocupe o suprafaţă de 200 ha în zona Lomb, din Cluj-Napoca, iar investiţia totală este estimată la peste 350 de milioane de euro. Cluj Innovation City va fi un proiect derulat în parteneriat public-privat de tipul Community Project, primul de acest fel din România, managementul CIC fiind asigurat de mediul privat, în timp ce infrastructura va fi realizată cu sprijinul autorităților publice locale și centrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *