CV Mihai-Razvan Ungureanu – Directorul Serviciului de Informatii Externe (SIE), fisa biografica

Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihai-Răzvan Ungureanu, s-a născut la 22 septembrie 1968, la Iaşi.
Absolvent al Facultăţii de istorie-filosofie, Universitatea ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi (1992), masterat la Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1993). La 27 martie 2004 a obţinut doctoratul în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universităţii ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi, cu o teză având tema ‘Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne’.

Are o carieră didactică susţinută ca profesor la Liceul de filologie-istorie ‘M. Eminescu’ din Iaşi (1992); preparator universitar (1992 – 1996), asistent universitar (1996 – 1998), lector universitar (1998 – 2004), conferenţiar (2004 – 2006), la Facultatea de Istorie, Universitatea ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi. În 2007 devine profesor universitar de Istoria modernă a României, la Facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti.

A susţinut cursuri la o serie de instituţii de învăţământ din ţară şi din străinătate: Gast Wissenschaftler Departamentul de Istorie Europeană, Universitatea ‘Albert-Ludwig’, Freiburg im Breisgau, Germania (1993 – 1997); profesor asociat la School of Slavonic and East European Studies, University of London, Marea Britanie (1996 – 1998); Senior Reader NATO School (SHAPE), Oberammergau, Germania (2001); cadru universitar asociat SNSPA, Bucureşti (2002); senior reader „George C. Marshall” Center for Security Studies, Garmisch-Partenkirchen, Germania (2003); profesor asociat la Universitatea Naţională de Apărare (din 2005).

A desfăşurat şi desfăşoară o bogată activitate ştiinţifică, fiind membru al Societăţii Române de Heraldică, Sigilografie şi Genealogie a Academiei Române, filiala Iaşi (din 1993), membru al board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, Iaşi – Bucureşti (1996 – 1998), director al Centrului de Studii Româneşti din Iaşi al Fundaţiei Culturale Române (1996 – 1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997), Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998), membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice şi Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi (din 1998) etc. A fost membru în Consiliul Naţional al Reformei Învăţământului din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (1998 – 2000). Este director, din anul 2004, al Centrului de Studii Iudaice din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi.

Pentru activitatea sa ştiinţifică a primit Premiul Naţional al Revistei ’22’, Bucureşti (1992), Premiul ‘Felix Posen’ al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Israel (1997/1998 şi 1996/1997), Premiul ‘Dimitrie Onciul’ al Fundaţiei Culturale ‘Magazin Istoric’ pentru editarea lucrării ‘Relaţiile româno-sovietice. Documente, 1917-1934’, Bucureşti, 1999. În cadrul Premiilor Academiei Române, în anul 2004, a obţinut ‘Premiul Mihail Kogălniceanu’ pentru lucrarea ‘Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne’, publicată în acelaşi an.

A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (1998 – 2001); director general, emisar regional al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001 – 2003); coordonator adjunct al South East European Cooperation Initiative (Viena, 2003). Are gradul diplomatic de ministru consilier (2003). S-a înscris în Partidul Naţional Liberal în anul 2004.

Ungureanu a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Externe în perioada 29 decembrie 2004 – 22 martie 2007. El şi-a înaintat demisia din această funcţie, la cererea premierului Călin Popescu-Tăriceanu, pentru felul în care ministerul pe care îl conducea a gestionat situaţia a doi muncitori români reţinuţi în Irak de trupele americane pentru presupuse acţiuni de spionaj. Între februarie 2007 – decembrie 2007 a ocupat postul de reprezentant special al României la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei, cu sediul la Viena.

La 26 noiembrie 2007 este nominalizat de preşedintele Traian Băsescu, în temeiul art. 65/lit.b din Constituţia României, pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, post rămas liber în urma demisiei lui Claudiu Săftoiu, director SIE în perioada 4 oct. 2006 – 19 mart. 2007. Mihai-Răzvan Ungureanu a fost validat, în funcţia de director al SIE, de Camerele reunite ale Parlamentului, la 5 decembrie 2007, cu 295 de voturi „pentru”, din cei 318 parlamentari prezenţi.

Mare Ofiţer al Ordinului Naţional „Pentru Merit” (2000), Comandor cl. I al Ordinului Regal Dannebrog, Danemarca (2000). În 2007, activitatea sa a fost răsplătită cu Meritul Diplomatic în Grad de Mare Ofiţer.

Pe 14 ianuarie 2010, Mihai-Răzvan Ungureanu şi-a lansat, la Institutul de Istorie ‘George Bariţiu’ din Cluj, volumul ‘Întotdeauna loial – note diplomatice pentru o Românie modernă (2005 – 2007)’, care cuprinde interviuri, discursuri şi conferinţe academice, din perioada în care a fost ministru de Externe.

Prin decretul preşedintelui României, Traian Băsescu, semnat de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial din 9 februarie 2011, directorului Serviciului de Informaţii Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, i s-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer. Titlul i-a fost acordat ‘cu prilejul zilei SIE, în semn de înaltă apreciere pentru serviciile aduse României în întreaga sa carieră publică, pentru contribuţia determinantă avută la îndeplinirea obiectivelor legate de siguranţa naţională, în cadrul comunităţii informative naţionale şi euroatlantice”. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *