Daniel Daianu (ASF): Piata asigurarilor din Romania are multe probleme

daniel-daianuPrim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Dăianu, consideră că piața asigurărilor din România are multe probleme.

„Avem o piață a asigurărilor cu multe probleme. Important este ca ASF să facă în așa fel încât cei care se ocupă de sectorul asigurărilor, prin ceea ce fac și ce declară, să nu expună instituția unor interpretări că deciziile sunt motivate politic. Niciun comunicat al Autorității nu trebuie să se abată de la ceea ce este și scris și nescris”, a declarat Dăianu, miercuri, la finalul audierii din Comisia de buget-finanțe din Senat.

Acesta a susținut că ASF are mari carențe cu sistemele informatice și trebuie să se facă investiții.

„Avem mari carențe cu sistemele informatice și trebuie să se facă investiții serioase, întrucât atacurile cibernetice, care sunt peste tot, vulnerabilizează mai mult o logistică ce era foarte precară și care chiar împiedică să monitorizăm piețele”, a mai arătat prim-vicepreședintele ASF.

sursa:agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *