Daniel Dăianu – Romania are şi discrepanţe regionale interne considerabile. Iar un stat intră în Zona EURO în întregime, nu pe bucăţi.

de Daniel Dăianu

Apartenenţa la ZE favorizează comerţul între statele membre, reduce costurile de tranzacţie, elimină riscul valutar, are avantajul unei monede comune ca „adăpost’’ contra unor mişcări de capital destabilizatoare; aderarea poate accentua inserarea în reţele industriale de bază.

Aderarea ar semnifica şi intrarea în primul cerc concentric al Uniunii; ar avea o dimensiune geopolitică în lumina incertitudinilor aduse de ultimii ani, inclusiv de rezultatul referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii şi de tendinţe centrifuge puternice în UE.

Dar argumentaţia ca această aderare să fie cât mai rapidă este de examinat la rece. Lecţii mari ale crizei ZE sunt:

ZE nu a asigurat convergenţă suficientă între statele membre, de aici şi dezechilibre mari (decalajul de competitivitate) între Nord şi Sud.   Teza că ZE nu este o arie monetară optimă (cu economii compatibile structural) s-a dovedit corectă şi, a reliefat importanţa convergenţei reale si structurale.   ZE nu are încă instrumente de amortizare a şocurilor asimetrice, cum se întâmplă într-o uniune monetară autentică (SUA, de pildă, sau Germania ca stat federal).   Spaţiul de manevră (policy space) contează enorm în condiţiile unor şocuri adverse puternice, iar ZE permite acum numai devalorizări interne ca proces de corecţie, ceea ce este costisitor social şi politic.

Ar fi de notat un aspect „cultural” în funcţionarea ZE: diferenţa între state ce pun accentul pe reguli (Germania) şi state care preferă flexibilitatea, intervenţii discreţionare în economie (Franţa) (vezi si Brunnermeier, James şi Landau, The Battle of Ideas, Princeton, 2016). Dar acest aspect subestimează importanţa decisivă a mecanismelor într-o uniune monetară.

Este nevoie de o masă critică de convergenţă ex ante

Există în dezbaterea internă o linie de gândire ce pledează pentru aderarea cât mai rapidă, că numai astfel se poate oferi o nouă ţintă pentru dezvoltare. Dar, de ce ar fi mai mobilizatoare pentru cetăţeni aderarea la ZE decât un program de dezvoltare care să însemne autostrăzi şi drumuri, dezvoltarea infrastructurii în general, mai multe resurse pentru educaţie şi sănătate? Există şi argumentul „politic” şi cel „geopolitic”, care privesc simbolistica intrării în ceea ce ar fi nucleul dur al UE. Dar ele trebuie puse în balanţă cu condiţiile unei economii ce încă nu este compatibilă structural cu rigorile unei uniuni monetare (şi aceasta incompletă acum, ca mecanisme).

Criteriile nominale nu sunt suficiente pentru aderarea la ZE. Evidenţa empirică bogată arată că, fără compatibilitate structurală corespunzătoare, care să aibă corespondent în convergenţa reală (venit/locuitor) de durată, poziţia în ZE este precară şi aduce riscuri mari. România are în prezent un PIB/locuitor de cca. 25-26% la cursul de schimb şi de 55-56% din media ZE la paritatea puterii de cumpărare; este puţin şi, în plus, economia noastră are de surmontat decalaje structurale mari;

Romania are şi discrepanţe regionale interne considerabile. Iar un stat intră în ZE în întregime, nu pe bucăţi. 

Diferenţe mari de performanţă economică între ţări din ZE au dus la deficite de plăţi externe tot mai mari – fie acestea acoperite în aceeaşi monedă în interiorul ZE. Aşa se explică cum dezechilibre externe majore au condus la crize de datorie suverană după ce guverne au preluat datorii private la datoria publică.

În ţările cu un venit/locuitor considerabil inferior mediei din ZE, este probabil ca diferenţialul de inflaţie să fie semnificativ pozitiv. In timp, dacă nu există câştiguri de productivitate pe măsură, dezechilibre externe cresc. Iar odată intrat în ZE, gradele de libertate în materie de corecţie a dezechilibrelor se reduc. Cu cât diferenţele structurale între economii sunt mai mari, cu atât mai nesigură este capacitatea de a reacţiona.

Cum funcţionează zona euro contează

În ZE, cum funcţionează acum, gama de alegeri pentru administrarea dezechilibrelor se reduce la foarte puţin: la controlul deficitelor bugetare şi cvasi-fiscale (acolo unde sunt) în domeniul public şi, la eventuale tăieri de salarii şi alte venituri, când este cazul. Nici nu există politici la nivelul ZE (un policy stance), care să atenueze o înclinaţie deflaţionistă pronunţată – rezultatul este un surplus de cont curent al ZE de cca 3% din PIB, respectiv al Germaniei de 9% în prezent.

ZE este actualmente mai mult o arie cu monedă comună – asemănătoare cu regimul etalonului aur din perioada interbelică. S-a eliminat riscul valutar, ceea ce este un avantaj indiscutabil. Şi ZE poate ajuta  o economie sa se protejeze de mişcări de capital destabilizatoare. Dar acest argument nu este decisiv în a legitima ignorarea slăbiciunilor de funcţionare a ZE. Mecanismul European pentru Stabilitate (MES), Uniunea Bancară (UB) şi alte instrumente introduse după izbucnirea crizei ZE, nu au reuşit să rezolve problemele de fond, de aceea sunt necesare reforme suplimentare.

Spaţiul de manevră (policy space) contează foarte mult pentru o economie care are încă rigidităţi importante şi are nevoie de reforme structurale majore. Un argument ar putea să liniştească apele din punct de vedere al funcţionării ZE, şi anume: dacă integrarea fiscală şi politică (instituţională) ar fi adânci, atunci ar permite transferuri de resurse care să facă irelevante dezechilibre între statele membre ale ZE (să amintim ce resurse au fost transferate din landurile vestice către cele estice după reunificarea Germaniei). Dar, o asemenea ipoteză este o fantezie în condiţiile actuale. Pentru Romania, existenta unei politici monetare autonome si a cursului de schimb propriu au lărgit spatiul de manevra în momente dificile.

O cale optimă pentru Aderare

Avem de găsit o cale optimă între atingerea unei mase critice de convergenţă structurală şi reală ex ante, mizând, totodată, pe reformele înfăptuite în ZE, care să o facă mai funcţională; Mai trebuie spus că România ar intra în ZE dacă este acceptată, nu pur şi simplu întrucât aşa se vrea la Bucureşti. Se poate, însă, adera la UB înainte de aderarea la ZE

Este nevoie de reforme structurale, de o creştere economică bazată pe câştiguri de productivitate –ceea ce înseamnă mai multe investiţii publice şi private, inovaţie tehnologică. Sunt necesare bunuri publice esenţiale (infrastructura de bază, educaţie, sănătate) finanţate cu un nivel adecvat de venituri fiscale (nu cu cifra de 27-28% din PIB ca acum, în timp ce media din ZE este de cca. 40%).

Este nevoie de realizarea unui model de creştere care să valorifice mai bine resursele interne, care să construiască avantaje competitive, care să fie capabil să învingă „capcana venitului mediu” (middle income trap). Cum ar suna ţinta de aderare la ZE peste numai câţiva ani, când ne ameninţă un derapaj bugetar (să avem în vedere şi aplicarea legii salarizării unitare), când riscăm inversarea consolidării fiscale din ultimii ani, fără să înţelegi ce se întâmplă în ZE, în economia globală?

Concluzii

Sunt două pre-condiţii fundamentale pentru aderarea la ZE: a) realizarea unei mase critice de convergenţă reală ex ante (înainte de aderare) şi îndeplinirea unor condiţii de ordin structural; b) reformarea mecanismelor şi a aranjamentelor de politici (policies) ale ZE.

Imperative de ordin strategic (geopolitic) pot grăbi aderarea la ZE.   Factorul esenţial de realizare a convergenţei reale este competitivitatea.   Dacă România şi-ar păstra ritmul mediu de creştere înregistrat în perioada 2000-2015, atunci ar reuşi sa ajungă din urma media ZE în 27 ani, în vreme ce 75% din media ZE ar putea atinge în 13 ani. Dacă Romania ar creşte economic în medie cu 5% pe an (în mod sustenabil), atunci ar putea ajunge din urmă media ZE în 18 ani, iar nivelul de 75% din media ZE l-ar putea atinge în 9 ani, adică în 2024.   Aderarea la ZE nu reclamă atingerea în prealabil a mediei PIB/capita din ZE. Cum se argumentează în analiza noastră, se poate imagina aderarea după atingerea unui nivel de cca. 75% din media ZE şi îndeplinirea altor condiţii structurale.   Ţările baltice nu sunt cazuri relevante având în vedere dimensiunea lor şi aranjamentele de consiliu monetar ce au predispus la o opţiune.   Exista provocarea de a depăşi „capcana venitului mediu”, care implică trecerea de la un alt model de dezvoltare. Diminuarea factorilor ce contribuie la menţinerea productivităţii muncii reduse este de o importanţă crucială pentru dezvoltarea României. Aici este de examinat înclinaţia companiilor internaţionale de a promova în România afaceri cu valoare adăugată înaltă. Se pune şi problema dacă politici publice (industriale) pot ajuta în acest sens, pot construi avantaje competitive..   Protejarea echilibrelor macroeconomice si de-euroizarea sunt esentiale pentru robusteţea economiei.   Nivelul scăzut al veniturilor fiscale este o mare vulnerabilitate a economiei noastre.   România poate intra în Uniunea Bancară înainte de aderarea la ZE.   România trebuie să se bizuie mai mult pe motoare endogene ale creşterii economice endogene. Este nevoie, având în vedere şi contextul internaţional, de un alt model de creştere, care să se bizuie mai mult pe economisire şi investiţii interne, pe mobilizarea resurselor interne, pe aspecte calitative. O prezenţă mai activă a capitalului autohton în economie, inclusiv în sectorul bancar, este dezirabilă.

România trebuie să se implice în regândirea modelului de funcţionare a Pieţei Unice, a Uniunii, care trebuie să lucreze în favoarea a cât mai multor cetăţeni. Fără procese economice inclusive, care să fie definite, între altele, de echitate (fairness), transparenţă, coeziunea socială va suferi tot mai mult şi vor câştiga aderenţă curente politice extremiste. În Uniune trebuie luptat ferm împotriva evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor/taxelor (tax avoidance), a unor practici rele in lumea afacerilor, care subminează si ele încrederea cetăţenilor în statul democratic; aceste noxe sunt prezente masiv în funcţionarea economiei româneşti.

Ps. Din studiul „România şi aderarea la zona euro: întrebarea este ÎN CE CONDIŢII”’, autori: Daniel Dăianu, Ella Kallai, Gabriela Mihailovici, Aura Socol, IER, 2016 (studiul întreg este pe site-ul IER)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *