Darius Bogdan Valcov: Sistemul RCA pentru tinerii sub 25 de ani trebuie regandit

darius_valcov_ministru_finante_despre_bugetul_pe_2015Ministrul Finanțelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, solicită conducerii Autoritătii pentru Supraveghere Financiară /ASF/ să reanalizeze și să regândească sistemul RCA (asigurarea de răspundere civilă auto – n.r.) în privința tinerilor sub 25 de ani, informează un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.

‘Consider că actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti niște polițe RCA, care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât mașina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluție pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu își vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speța va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor și nu împotriva lor’, a subliniat ministrul Finanțelor.

Oficialul MFP a mai spus că filosofia guvernării Ponta este aceea de a oferi șanse tuturor categoriilor, fără discriminări de niciun fel.

Pe 10 decembrie, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, a declarat că va face o analiză a asigurărilor RCA și va solicita recalcularea prețurilor la polițele RCA pentru tineri.

“Una dintre concluziile la care am ajuns în urma discuțiilor cu parlamentarii este că trebuie să ne aplecăm mai mult asupra consumatorului, cetățeanului și în special eu m-am angajat să fac un plan de analiză a situației RCA și a primelor de asigurare pentru tineret. Noi avem în vedere să intrăm într-o analiză cu toate societățile de asigurări care oferă acest produs, să vedem de ce sunt așa de mari, să înțelegem, să solicităm recalcularea, reanalizarea și m-am angajat ca până în februarie să vin cu un rezultat să informez Comisia de buget și în același timp să vedem și rezultate din piață”, a spus Negrițoiu la Palatul Parlamentului, după audierea sa la Comisia de buget a Camerei Deputaților.

sursa:Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *