Finantare nerambursabila pentru Romania, din partea guvernului elvetian

Guvernul elvetian a aprobat un acord cadru prin care Romania va primi o finantare nerambursabila in valoare de 181 milioane de franci elvetieni (circa 130 milioane euro) in urmatorii cinci ani pentru domenii precum mediul si infrastructura sau promovarea sectorului privat. Alte domenii eligibile care urmeaza sa fie finantate din aceasta contributie sunt dezvoltarea sociala si a resurselor umane. In anul 2008, Consiliul Federal al Elvetiei a decis, sub rezerva aprobarii de catre Parlament, extinderea pentru Romania si Bulgaria, a contributiei financiare elvetiene destinate reducerii disparitatilor economice si sociale in cadrul Europei extinse.

Valoarea contributiei propuse a fost de 257 de milioane de franci elvetieni, din care Romania urma sa primeasca 70%, respectiv 181 milioane franci elvetieni. Elvetia a mai acordat asistenta financiara nerambursabila pentru cele 10 state membre care au aderat la Uniunea Europeana in anul 2004. „Romania poate angaja fonduri in termen de cinci ani de la data aprobarii creditului cadru de catre Parlamentul Elvetian (7 decembrie 2009), perioada destinata platilor efective fiind de 10 ani”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice.

Potrivit Finantelor, acordul cadru urmeaza sa fie aprobat si de Guvernul Romaniei in perioada imediat urmatoare si cuprinde regulile de implementare a programului de cooperare elvetiano-roman, in baza carora aplicantii pot depune proiecte cu finantare nerambursabila.

Foto: sfin.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *