Florin Jianu: Guvernul va aloca 0,4% din PIB-ul României IMM-urilor, iar programul de minimis este inclus in proiect

jianuGuvernul va aloca 0,4% din PIB-ul României întreprinderilor mici și mijlocii, iar programul de minimis este parte a acestui proiect, a declarat marți Florin Jianu, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism.

Primele 33 de companii care au accesat finanțări prin programul de minimis au semnat acordurile de finanțare marți, în prezența premierului Victor Ponta și a ministrului Florin Jianu.

Înscrierea în cadrul schemei de ajutor de minimis s-a realizat on-line în perioada 15 — 24 ianuarie 2014, punctajul obținut în urma evaluării electronice fiind dat în funcție de cheile de interes ale Guvernului, precum numărul locurilor de muncă nou create, sectorul de activitate, locul implementării proiectului (rural, zonă defavorizată, urban).

“Pe lângă acest program, vom demara de săptămâna viitoare o caravană prin care dorim să promovăm la nivel național obiectivele legii IMM-urilor care a fost votată de Parlament săptămâna trecută”, a specificat Florin Jianu.

Pe durata înscrierii în cadrul schemei de minimis au depus planuri de investiții în vederea obținerii finanțării 7.138 aplicanți, au fost verificate până în prezent 566 și acceptate la finanțare 263 de planuri de investiții. Începând cu data de 16 aprilie 2014, oficiile teritoriale vor semna primele 263 de acorduri de minimis pentru acest an.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *