Guvernul Israelului a aprobat acordul aerian comercial cu UE

4701690796_31188464a9_oGuvernul Israelului a aprobat, duminică, un acord comercial cu Uniunea Europeană în domeniul traficului aerian, în pofida protestelor angajaţilor companiilor aeriene israeliene, relatează site-ul Ynetnews.

Guvernul israelian a aprobat documentul cu 16 voturi pentru şi trei împotrivă, potrivit Ynetnews.

Acordul va permite tuturor companiilor aeriene înregistrate în spaţiul UE să efectueze zboruri spre Israel. De asemenea, companiile aeriene israeliene vor avea acces total pe aeroporturile europene.

Votul a avut loc în timp ce sute de angajaţi ai companiilor aeriene israeliene protestau în faţa Biroului primului-ministru.

Cele trei companii aeriene israeliene – El-Al, Arkia şi Israir – se opun ferm acestui acord. “Aplicarea acordului Open Skies în versiunea sa actuală va avea consecinţe grave asupra aviaţiei civile din Israel”, a avertizat liderul sindicatului Histadrut, Ofer Eini, care se teme de concedieri masive. Angajaţii companiilor El Al, Arkia şi Israir au încetat lucrul duminică, în semn de protest.

Premierul Benjamin Netanyahu a explicat: “Scopul reformei este diminuarea costurilor zborurilor spre şi dinspre Israel, precum şi încurajarea turismului”.

 

 

 

Sursa articol: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *