INS anunta o scadere cu 0,1% in luna iulie pentru productia industriala din Romania

Romania--printre-cele-patru-tari-din-UE-cu-crestere-industriala-in-septembriePrețurile producției industriale din România au scăzut cu 0,1% în luna iulie 2014, comparativ cu luna precedentă, dar s-au apreciat cu 0,5% față de aceeași lună din 2013, potrivit datelor anunțate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

În luna iulie, prețurile producției industriale pe piața internă au scăzut cu 0,4%, iar prețurile producției industriale pe piața externă au crescut cu 0,5%.

Față de luna iulie 2013, prețurile producției industriale pe total au fost mai mari cu 0,5%, pe piața internă au crescut cu 0,2%, iar cele pe piața externă au avansat cu 1,1%.

Prețurile producției industriale au înregistrat creșteri în iulie 2014, comparativ cu luna precedentă, în industria bunurilor de folosință îndelungată (+0,4%), industria bunurilor de capital (+0,3%) și industria bunurilor intermediare (+0,2%). Scăderi de prețuri s-au constatat în industria energetică (-0,7%).

În luna iulie 2014, comparativ cu aceeași lună din anul precedent, prețurile producției industriale au crescut semnificativ în industria bunurilor de uz curent cu 1,4%, industria bunurilor de folosință îndelungată cu 1,4%, industria bunurilor de capital cu 0,8% și la produsele energetice cu 0,8%, iar scăderi de prețuri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (-1,0%).

sursa:Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *