INS: Produsul intern brut mai mare în trimestrul IV 2013 – estimări “semnal” –

insConform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul IV 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,7% comparativ cu trimestrul III 2013 (date ajustate sezonier).

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 5,2% pe seria brută şi cu 5,1% pe seria ajustată sezonier. In anul 2013, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu anul 2012, cu 3,5%.

Estimările “semnal” ale Produsului intern brut trimestrial oferă o imagine operativă şi consistentă
a evoluţiei economiei şi au următoarele caracteristici:
• oferă o imagine operativă a evoluţiei economiei;
• sunt în concordanţa cu conceptele contabilităţii naţionale;
• sunt produse şi publicate cât mai rapid posibil după încheierea trimestrului de referinţă;
• au la bază un set incomplet de informaţii comparativ cu conturile naţionale trimestriale provizorii.

Diferenţele dintre estimările “semnal” şi estimările provizorii ale Produsului intern brut se pot defini în fucţie de următoarele aspecte:
• Operativitate: estimările “semnal” sunt disponibile mai devreme decât cele provizorii (40-45
zile).
• Acurateţe: se face un compromis între operativitate şi acurateţe. Estimările “semnal” sunt, în
general, mai puţin precise decât cele provizorii dar se urmăreşte ca pierderea în precizie să fie
redusă la un nivel cât mai scăzut.
• Sferă de cuprindere: numărul variabilelor acoperite de estimările “semnal” este limitat.
• Informaţii disponibile: estimările “semnal” au la bază un set limitat de date. Adesea, unele
informaţii furnizate de anchete statistice sau surse administrative nu sunt disponibile.
• Metodă de estimare: în funcţie de sursele de date disponibile se poate utiliza metoda directă
(prin utilizarea datelor existente şi a estimărilor pentru cele nedisponibile) sau metoda
indirectă (prin utilizarea tehnicilor de regresie).

Estimările “semnal” ale Produsului intern brut trimestrial în conturile naţionale româneşti se
realizează prin aplicarea metodei directe având în vedere existenţa surselor de date infra-anuale, în special
a anchetelor statistice ce oferă informaţii care permit estimarea Produsului intern brut trimestrial (PIBT)
la preţul pieţei prin metoda de producţie, conform relaţiei:
PIBT = VAB + IP – SP
unde:
VAB = valoarea adăugată brută la preţ de bază;
IP = impozitele pe produs;
SP = subvenţiile pe produs.

sursa: Institutul National de Statistica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *