Marius Dunca (ANPC): Am solicitat executarea silita pentru o banca

marius duncaAutoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a solicitat demararea executării silite pentru o bancă, pe motiv că aceasta nu a respectat o hotărâre judecătorească în urma căreia 260 de clienți ar fi trebuit să își recupereze comisionul de risc reținut de bancă fără temei legal, din 21 iunie 2010 până în prezent, a anunțat miercuri, președintele ANPC, Marius Dunca, în cadrul unei conferințe de presă.

„ANPC depune toate eforturile cu operatorii financiar — bancari. În acest sens, vreau să vă prezint două exemple elocvente. Avem o decizie definitivă și irevocabilă în favoarea ANPC în care sunt implicați 260 de consumatori cărora trebuie să li se restituie toți banii încasați fără temei legal începând cu data de 21.06.2010 până în prezent. Cei 260 de clienți au depus reclamații în 2010 când OUG 50 era în forma ei inițială și se aplica contractelor în derulare. La momentul respectiv, ANPC a sancționat contravențional operatorul financiar — bancar și a dispus măsuri complementare de restituire a sumelor încasate fără temei legal”, a spus președintele ANPC. El a mai precizat că banca este obligată să sisteze perceperea respectivului comision.

Potrivit șefului ANPC, banca respectivă nu a aplicat hotărârea judecătorească, emisă încă din 2012, drept pentru care ANPC a solicitat executarea silită, demarată săptămâna trecută.

Președintele ANPC susține că decizia se aplică doar celor 260 de clienți ai băncii, procesul nefiind unul colectiv.

sursa:agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *