Marius Stoian: Pentru o Românie in clubul nuclear NATO

Fără prea multe acrobații terminologice și conceptuale, în contextul presiunilor pe regândirea militară a Alianţei Nord Atlantice, al previzibilor schimbări-șoc ale mediului de securitate internaţional, precum şi al percepţiilor diferite privind folosirea forţei şi, implicit, utilitatea capacităţii nucleare (cel preemptiv utilizat de SUA şi Marea Britanie versus cel „legalist” al statelor europene), este necesară definitivarea unei poziţii a României privind rolul strategic şi tactic al politicii nucleare a NATO.

Pledez în mod categoric pentru o Românie înzestrată cu echipamente nucleare active, cu punct și virgulă, în limitele matricei NATO cu privire la regimul juridic și politic al acestei categorii de arsenal militar.

În România ideilor epsilon, tot ce străpunge platitudinea și cenușiul pare utopic și nerealist, neverosimil în orice caz. Însă, fundamentarea și lansarea unei platforme de negociere pe tema găzduirii de armament nuclear pe teritoriul național ridică ab initio gradul de interes și oferă pârghii inteligente de repoziționare și acces în “cercul unu”, cercul nuclear al coaliției, un plus de prestigiu și vizibilitate și corelat, posibilitatea susținerii mai apăsate a interesului național peren, dincolo de alternanțele democrat/republicane de la Casa Albă.

Pentru că, dincolo de opiniile pudibonde ale unor politicieni semi-retarzi flower-power și ipocrizii de salon medieval, armele nucleare sunt în continuare monedă de legitimare pentru gradul de influenţă pe care statele o au în procesele decizionale la nivel strategic: a se vedea “condițiile” statutului de membru permanent al Consiliului de Securitate ONU (în plan general) și fundalul subtil al articolului V al Tratatului de la Washington (în context NATO).

În fond, o eventuală disponibilitate a României de a crea structuri de primire pentru armament nuclear ofensiv nu modifică în plus “contextul strategic” regional, față de US Missile Defence, dar are vocația de a asigura și reasigura ireversibilitatea prezenței componentelor scutului anti-rachetă ca element de securizare a României. Adoptarea acestei posturi “complementare”, în mod coerent, ar conduce la maximizarea oportunităților: înțelegerea aprofundată a dinamicii Washington – Moscova pe palierul politicii nucleare și prevenirea, de tip early warning, a implicațiilor negative pentru România (decelerarea sau abandonarea scutului pe alte “pachete” de negocieri!), o implicare profitabilă în cadrul proceselor decizionale legate de tema descurajării nucleare (în format NATO sau bilateral cu SUA), o pondere sporită în cadrul Alianței însoțită de posibilitatea de a pregăti și plasa experți în poziții de conducere în staff-ul NATO (în structurile specializate, dar și în cele politice).

Politica nucleară a NATO este fundamentată, desigur, pe doctrina de descurajare nucleară (extended nuclear deterrence), care se referă, în esenţă, la garanţiile de securitate pe care NATO le oferă statelor membre. Implementarea prevederilor doctrinare se bazează pe forţa nucleară a NATO, la care participă arsenalul nuclear britanic şi cel american (prin dislocarea de arme nucleare pe teritoriul european, în Belgia, Germania, Italia, Olanda, Turcia). Ar fi o greșeală de nescuzat, însă, ca România să nu folosească actuala dezbatere intra-aliată cu privire la noile aranjamente nucleare din cadrul Organizației pentru a se repoziționa: discutarea concretă a “contingency planning”, includerea în orice grup restrâns de negociere cu privire la redefinirea aranjamentelor nucleare NATO, eventual preluarea de România a rolului de ţară gazdă a armelor nucleare americane – în ipostaza în care ţări precum Germania insistă asupra retragerii armelor nucleare de pe teritoriul lor.

Trebuie înțeles, fără echivoc, că pentru Administrația Obama scutul anti-rachetă reprezintă doar un cadru de negociere, gol de conținut, care se substanțializează la momentul și în măsura în care se dorește iritarea Moscovei, un leverage pentru negocierea pe alte dosare. “Etapizarea” sa este o mișcare tactică pentru acțiunea segmentată, funcție de reacțiile rusești.

Pe de altă parte, proliferarea, cu corespondent clar în epoca URSS, a formatelor non-guvernamentale de negociere pe tema dezarmării generale și globale, face parte din arsenalul instrumental al Moscovei pentru slăbirea morală a adversarului și trebuie privită cu maximă circumspecție.

Într-un astfel de peisaj interesul național al României impune, repet, plata în avans a biletelor pentru o intrare rapidă în clubul nuclear al NATO.

Editorial scris de Marius Stoian – publicat initial pe 11 aprilie 2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *