MFP a împrumutat luni de la bănci 300 de milioane de lei, cu randament de 5,07%

imprumutMinisterul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 300 milioane lei de la 10 dealeri primari, printr-o emisiune de titluri de stat, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). 

Volumul total al cererii s-a ridicat la 889,21 milioane lei, nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 5,07%, iar rata cuponului de 6%. Scadenţa este la data de 30 aprilie 2016.

MFP a programat în luna iunie împrumuturi de 2,98 miliarde lei de la băncile comerciale, prin şase emisiuni de obligaţiuni.

Trezoreria a renunţat în această lună la împrumuturi prin certificate de trezorerie, cu scadenţa de până la un an, iar scadenţele emisiunilor de obligaţiuni sunt de trei, cinci, şapte şi zece ani.

Emisiunile de obligaţiuni au o valoare însumată de 2,9 miliarde de lei, la care se adaugă sesiuni suplimentare pentru oferte necompetitive din partea băncilor, de 50 milioane lei şi respectiv 30 milioane lei, la două licitaţii de obligaţiuni cu scadenţa pe cinci ani.

În mai, Trezoreria a împrumutat de pe piaţa internă 3,75 miliarde lei, iar de la începutul anului peste 24,6 miliarde lei.

sursa articol: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *