Mugur Isarescu (BNR): 500 MIL EUR vor fi eliberate bancilor pentru reducerea rezervelor minime obligatorii la valuta

Mugur-Isarescu-salariu-de-baza-10000-de-euroBanca Națională a României (BNR) va elibera băncilor aproximativ 500 milioane de euro prin măsura de reducere a rezervelor minime obligatorii la valută cu două puncte procentuale, a declarat, marți, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Pentru calculele dumneavoastră, un procent de rezervă minimă obligatorie în valută este de 200—250 milioane de euro. Vreo 500 de milioane de euro înseamnă cele două procente. (…) De la începutul anului au fost eliberați vreo 800-900 milioane euro, prin tăierea a patru procente”, a explicat Mugur Isărescu, întrebat despre măsura luată marți de Consiliul de Administrație al BNR privind reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 16% de la 18%.

De asemenea, guvernatorul a declarat că măsura nu va avea un impact imediat.

„Deocamdată, în perioada imediat următoare, efectele sunt mici pentru că aplicarea pornește după 24 iulie. Din punct de vedere al semnalului, cred că piețele și publicul înțeleg că ne ținem de un program anunțat în urmă cu mai multe luni care, care spunea că pe măsură ce condițiile economice și financiare permit, utilizăm instrumentele de care banca dispune, lichiditatea, controlul lichidității, rezervele minime obligatorii și să vedem cum va fi în viitor rata de politică monetară, pentru a ne asigura pe termen mediu obiectivele. Ca să fac o glumă sunt trei efecte: stabilitate, stabilitate, stabilitate”, a arătat Mugur Isărescu.

sursa:agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *