Panica pe piata valutara: leul a atins un minim istoric

Populatia a cumparat valuta de la casele de schimb ale bancilor sau cele independente intr-un volum dublu comparativ cu o zi obisnuita, iar in unele cazuri chiar de cinci ori mai mare, si, aproape in premiera, teama de deprecierea leului s-a manifestat si la nivelul firmelor.
La majoritatea suscursalelor bancare unde existau case de schimb au fost cozi pentru serviciile de schimb valutar. Chiar si institutii de credit cu putina traditie in operatiunile cu valuta au avut cereri semnificative.
Astfel, potrivit Mediafax, la una dintre sucursalele CEC Bank angajata de la ghiseul unde se operau schimburi valutare intreba clientii bancii care asteptau la rand de ce nu au anuntat intentia de a opera schimburi valutare, mai ales pentru sume mari. Ea raspundea aproape continuu la telefonul de serviciu pentru a da detalii despre rata de schimb practicata, precizand de fiecare data ca de dimineata si pana la ora 13:00 a fost modificat de patru ori cursul la care se efectuau operatiunile.
Cursul de referinta publicat luni de Banca Nationala a Romaniei a crescut cu 4,49 bani, la 4,3257 lei/euro, ajungand astfel la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice europene. Cea mai ridicata cotatie de pana acum, de 4,3127 lei/euro, a fost publicata de BNR la 22 ianuarie 2009. In raport cu moneda americana, BNR a anuntat un curs de 3,4996 lei/euro, cu 0,85 bani peste nivelul anterior.
Este asteptata o interventie a Bancii Nationale, pentru reglarea cursului de schimb. Analistii nu anticipeaza o continuare in mod sustinut a trendului crescator in ceea ce priveste cursul euro.
Teama privind deprecierea monedei nationale a debutat vineri, odata cu anuntul privind decizia Curtii Constitutionale, care e declarat neconstitutionale mai multe articole din pachteul de legi de austeritate promovat de Guvern prin asumarea raspunderii in fata Parlamentului, care reglementau printre altele scaderea salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15%. In aceste conditii, Executivul a decis sambata majorarea TVA de la 19% la 24%. Noua situatie a cauzat temeri in randul analistilor, care anticipeaza o inrautatire a mediului economic si o aversiune a investitorilor fata de riscul generat de Romania.
Cu toate acestea, dealeri de la o serie de banci din Top 10 au aratat ca pe partea de cumparare de valuta nu s-au plasat investitorii straini, ci in general clientii romani, atat populatia, cat si companiile. De regula, companiile nu luau pozitii pe euro atunci cand se deprecia moneda nationala. Acest comportament indica anticipatii puternice si in randul firmelor privind deprecierea monedei nationale.
Pana de curand, BNR a intervenit indirect pe piata valutara in cazul unor variatii mai ample de curs. Cel mai probabil, banca centrala asteapta o decizie favorabila a board-ului FMI pentru eliberarea celei de-a cincea transe din cadrul acordului stand-by, sau se teme ca o interventie ar mari dobanzile din piata interbancara si ar crea probleme celor care au cumparat titluri de stat in ultimele luni, inclusiv investitori straini.

Ftoto: Romania libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *