Ponta, despre scăderea TVA: Aş vrea de astăzi să reduc, însă totdeauna trebuie să vezi câţi bani ai

13614777801335450707pontaNivelul contribuţiilor de asigurări sociale poate fi redus dacă trendul economic pozitiv al primului trimestru va continua, aceeaşi situaţie fiind valabilă şi în cazul unei diminuări a taxei pe valoarea adăugată, capitol la care decizia depinde de resursele financiare, afirmă premierul Victor Ponta.

El a răspuns astfel întrebat de jurnalişti, la Constanţa, dacă nivelul contribuţiilor sociale va fi redus începând cu anul viitor.

„Prin legea bugetului, putem. Dacă stăm bine, aşa cum am început – primul trimestru este bun – dacă merg lucrurile bine atunci, putem în continuare să luăm măsuri”, a spus Ponta.

Întrebat şi dacă taxa pe valoarea adăugată va fi redusă, premierul a arătat că şi această decizie depinde de existenţa resurselor financiare.

„Aş vrea de astăzi să reduc TVA, însă totdeauna trebuie să vezi câţi bani ai, cum îi foloseşti pentru şcoli, pentru spitale şi, cu cât reuşim să economisim sau să producem mai mult, cu atât va fi mai bine”, a conchis şeful Guvernului.

Ponta s-a aflat, marţi, la Constanţa, unde a asistat la ceremonia de lansare la apă a unui tanc petrolier.

Marţi dimineaţa, premierul a declarat că decizia privind reducerea CAS pentru angajator va fi adoptată în toamnă, când va fi stabilit bugetul atât pe 2014, cât şi pe 2015 şi 2016, pe baza rezultatelor economice din primele două trimestre şi a previziunilor pentru trimestrul trei al acestui an.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, recent, că începând de la 1 ianuarie 2014 are în vedere reducerea TVA la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în USL.

 

 

sursa articol: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *