Renate Weber: ‘E timpul să punem capăt standardelor duble!’

Renate Weber CSM cazul AlexandrescuEurodeputata PNL Renate Weber a solicitat colegilor din Parlamentul European să susțină la votul programat joi, 27 februarie 2014, raportul prin care se cere Comisiei să adopte o decizie care să stabilească un așa-numit ‘nou mecanism Copenhaga’.

În cadrul dezbaterii plenare de miercuri seara, pe marginea Raportului de inițiativă privind situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană (2012), eurodeputata PNL Renate Weber, coordonatoare politică a grupului ALDE în Comisia de libertăți civile, a pledat în favoarea introducerii noului mecanism:

‘Desigur, este de datoria fiecărui sistem juridic național să respecte drepturile și libertățile prevăzute de Tratatele și Carta UE. Dar noi ar trebui să monitorizăm și să sancționăm toate statele membre, în cazul în care nu reușesc să-și îndeplinească această datorie. De aceea, cred cu tărie că avem nevoie de un mecanism obiectiv și eficient care să monitorizeze respectarea criteriilor de la Copenhaga de către fiecare stat membru.

Până în prezent, numai țările candidate au fost supuse unor astfel de controale. și, în plus, doar pentru România și Bulgaria a fost înființat un mecanism de cooperare și verificare’ — a explicat Renate Weber.

Eurodeputata PNL a vorbit despre efectele negative pe care le-a avut până acum atât Mecanismul de Verificare și Cooperare (MCV) pentru România și Bulgaria, cât și absența unui mecanism de monitorizare aplicabil pentru toate statele membre:

‘Atunci când o majoritate a statelor membre are putere de verificare doar asupra a două țări, un astfel de mecanism devine o armă politică. Și acest lucru a fost foarte clar de cel puțin două ori: în primul rând, atunci când UE a decis să nu utilizeze instrumentele oferite de Tratat pentru o verificare cuprinzătoare a situației din Ungaria. În al doilea rând, atunci când unele state membre au invocat acest mecanism pentru a nega României și Bulgariei solicitarea îndreptățită de a intra în spațiul Schengen’.

‘E timpul să punem capăt standardelor duble atunci când vine vorba de a judeca cât de bine un stat membru respectă drepturile consacrate în Tratat sau cât de bine funcționează sistemul său de justiție. Suntem o Uniune — ar trebui să împărtășim aceleași drepturi și să ne fie aplicate aceleași sanctiuni dacă încălcăm un drept sau nu respectăm statul de drept, în general’.

Potrivit proiectului de raport, Comisia ar trebui să elaboreze și să adopte un set de recomandări, însoțite de sancțiuni eficace și proporționale care să se aplice în cazul încălcării articolelor 2 și 7 din Tratatul UE și să asigure sprijinirea drepturilor consfințite de acestea.

De asemenea, ar trebui să integreze un sistem de alertă timpurie, de dialog politic și tehnic, de scrisori de notificare și o ‘procedură de îngheț’, după cum a solicitat deja Parlamentul, pentru a garanta că statele membre, la cererea instituțiilor UE, suspendă adoptarea legislațiilor care ar putea să neglijeze sau să încalce drepturile fundamentale sau ordinea de drept a UE.

Raportul integral poate fi consultat AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *