Romania a anuntat adoptarea de contramasuri fata de Federatia Rusa privind implementarea Tratatului privind Fortele Conventionale in Europa

România a anunţat la data de 29 noiembrie 2011, la Viena, în cadrul unei reuniuni a Grupului Consultativ Comun adoptarea de contramăsuri faţă de Federaţia Rusă privind implementarea Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE).

Contramăsurile adoptate de România au menirea de a determina acest stat să revină la implementarea obligaţiilor care derivă din Tratatul CFE, după 4 ani dela decizia Federaţiei Ruse de a suspenda implementarea acestui tratat internaţional (12 decembrie 2007).

Decizia autorităţilor de la Bucureşti se referă la: încetarea transmiterii de informaţii Federaţiei Ruse cu ocazia schimbului anual de date (15 decembrie); încetarea furnizării de notificări Federaţiei Ruse; neacceptarea de inspecţii care ar putea fi solicitate de Federaţia Rusă.

Decizia a fost luată în coordonare cu celelalte state aliate NATO şi părţi la CFE. România va continua să implementeze prevederile Tratatului CFE faţă de celelalte state părţi (în număr de 28).

Decizia are caracter temporar, până la revenirea Federaţiei Ruse la implementarea Tratatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *