România reia negocierile cu Ucraina pentru recuperarea cheltuielilor efectuate la Krivoi Rog

krivoi-rogGuvernul a decis reluarea negocierilor cu partea ucraineană în vederea recuperării cheltuielilor efectuate de România în cadrul participării la construirea Combinatului Minier de Îmbogăţire a Minereurilor Acide de la Krivoi Rog, suma estimată ajungând la un miliard de dolari.

În acest sens, Executivul a aprobat miercuri un memorandum cu mandatul pentru reluarea negocierilor, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Guvernului.

Într-un top al datoriilor pe care România le are de recuperat, publicat în mai 2012, cheltuielile cu investiţia de la combinatul de la Krivoi Rog se clasează pe locul al doilea.

În 1990, combinatul era realizat în proporţie de peste 70%. În 1998, investiţia a intrat în conservare, până la găsirea unei soluţii.

Pe primul loc în topul creanţelor ‘exotice’ ale României, pe cât de consistente, pe atât complicate şi greu de recuperat, este Tezaurul de la Moscova, care cuprinde cele mai importante valori ale Băncii Naţionale, ale unor bănci româneşti private, societăţi comerciale sau persoane particulare, colecţii de artă, bijuterii, inclusiv cele ale reginei Maria, toate trimise la Moscova în 1917, pentru a evita acapararea lor de către armata germană. Componenţa de aur (lingouri şi monede), circa 93 de tone, valorează peste 3,5 miliarde de euro.

sursa articol: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *