Romsys a devenit furnizor de servicii IT agreat al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord

romsysRomsys, membră a holdingului austriac New Frontier Group şi unul dintre primii trei integratori din România, a devenit furnizor de servicii IT agreat al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/, a anunţat, miercuri, compania.

Acordul General pentru Comenzi (Basic Ordering Agreement – BOA) a fost parafat, recent, la Bruxelles, iar în calitate de semnatară a documentului, Romsys poate furniza la cerere, în condiţii pre-determinate, servicii IT pentru toate statele, organizaţiile şi instituţiile membre NATO.

Potrivit companiei, negocierile dintre integrator şi Agenţia pentru Comunicaţii şi Informaţii a NATO au avut loc în concordanţă cu prevederile şi procedurile de achiziţie acceptate de către instituţia internaţională, fiind astfel pre-stabilite serviciile care pot fi asigurate, condiţiile contractuale, precum şi preţurile aferente serviciilor furnizate.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *