Romsys digitalizează interacţiunea cu clienţii prin lansarea unei aplicaţii mobile

software_article-main-imageRomsys, membră a holdingului austriac New Frontier Group și unul dintre primii trei integratori din România, a lansat recent aplicaţia mobilă Customer Satisfaction Survey, disponibilă atât în AppStore, cât şi în Google Play, prin care evaluează gradul de satisfacţie al clienţilor. Lansarea aplicaţiei face parte din strategia companiei de digitalizare a produselor şi serviciilor proprii, orientare abordată odată cu împlinirea a 20 de ani de activitate pe plan local.

Ideea lansării unei astfel de aplicații a venit ca urmare a viziunii inovative a companiei, orientată spre digitalizare, și a dorinței acesteia de a-și îmbunătăți serviciile, oferind totodată sprijin comunităților defavorizate.

„În țările dezvoltate, accesul la apă potabilă este ceva normal, de aceea de multe ori nu realizăm importanța acesteia în viața de zi cu zi. Romsys și-a luat angajamentul de a fi un membru activ și responsabil în cadrul comunităților în care își desfășoară activitatea și nu numai, de aceea pentru acest an a ales programul Water for the World™ pentru a-și aduce contribuția în construirea unei lumi mai bune”, a declarat Irina Olănescu, Marketing & Innovation Director Romsys.

Conform unui raport de monitorizare întocmit de Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF, în lume încă există aproximativ 780 milioane de oameni care nu au acces la apă potabilă și aproximativ 2,5 miliarde de oameni care nu beneficiază de condiții sanitare potrivite.

Astfel, în conformitate cu obiectivul programului Water for the World™ și pentru a face un pas înainte în procesul de digitalizare, aplicația Romsys permite evaluare a gradului de satisfacție a clienților prin intermediul unui chestionar interactiv, iar pentru fiecare chestionar completat compania donează suma de 10 euro fundației care se ocupă de derularea programului.

„Romsys acordă o importanță deosebită relației cu clienții săi, motiv pentru care derulează de mai mulți ani o campanie de evaluare a gradului de satisfacție a acestora. Ne-am dorit implementarea unei metode cât mai simple de a realiza acest lucru, iar formularul online s-a dovedit a fi soluția ideală, deoarece oferă rezultate rapide și este în linie cu viziunea inovatoare și orientată către digitalizare a companiei”, a declarat Răzvan Olteanu, Deputy CEO Romsys.

Clienții interesaţi pot să acceseze un QR code special creat, iar completarea chestionarului durează mai puţin de 5 minute.

Despre Romsys
Creată în 1993, Romsys s-a impus în scurt timp drept unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii şi servicii informatice din România, dovedind capacitate şi experienţă în conceperea şi implementarea de soluţii informatice şi de comunicaţii complexe, pe o gamă variată de platforme software, hardware şi de reţea. Soluţiile şi serviciile Romsys sunt destinate în special sectoarelor: financiar – bancar şi asigurări, telecomunicaţii, industrie, utilităţi, public şi apărare.

La sfârşitul anului 2007, Romsys a fost preluată de către New Frontier Group, concern austriac, leader pe piaţa de IT&C din Europa Centrală şi de Est. NFG are o prezenţă internaţională, activând în 16 ţări, printre care şi SUA, Australia şi Canada, iar prin intermediul celor 16 companii membre furnizează soluții IT complete și complexe, la cel mai înalt nivel de profesionalism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *