Rovana Plumb: Există probleme în ceea ce privește mobilitatea cetățenilor sau lucrătorilor români spre Germania

1380541661Rovana PlumbMinistrul Muncii, doamna Rovana Plumb, s-a întâlnit, astăzi, la sediul MMFPSPV, cu secretarul de stat în Ministerul Federal al Muncii și Problemelor Sociale din Germania, domnul Jörg Asmussen.

Acesta a fost însoțit de E.S. domnul Hans Werner Lauk, ambasadorul Germaniei la București, precum și de domnul Holger Winkler și domnul Wolfgang Husemann, directori în cadrul ministerului german al Muncii.

Mobilitatea forței de muncă, incluziunea socială a romilor și proiectele din cadrul Garanției pentru tineri au fost principalele teme abordate în discuții de cele două părți.

‘Mobilitatea lucrătorilor în Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate pentru statele membre, implicit pentru România și Germania, iar cooperarea între acestea poate duce la identificarea unor soluții viabile la provocările care pot să apară pe piețele muncii din aceste state’, a declarat doamna Rovana Plumb, în timpul întrevederii.

‘Dincolo de integrarea reușită a cetățenilor români pe piața muncii din Germania, există probleme în ceea ce privește mobilitatea cetățenilor sau lucrătorilor români spre Germania. De aceea, trebuie acordată o importanță mai mare protecției acestora și combaterii muncii fără forme legale’, a adăugat domnia sa.

Ministrul român al Muncii a salutat, în acest context, inițiativa cancelarului german, doamna Angela Merkel, de a introduce salariul minim în Germania, apreciindu-l drept o garanție a faptului că lucrătorii români care ajung pe teritoriul statului german, în căutarea unui loc de muncă, nu vor fi exploatați.

În discuțiile despre cetățenii români de etnie romă, oficialul MMFPSPV a apreciat că îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestora și incluziunea lor socială se poate realiza doar printr-o abordare integrată, într-un cadru mai larg, european, bazată pe soluții comune și pe coordonarea inițiativelor și măsurilor din domeniile educației, ocupării, locuirii și sănătății, atât la nivel central, cât și local, la nivel de comunitate.

‘Știu că este un proces de lungă durată, dar, în timp, rezultatele vor fi semnificativ vizibile. De altfel, incluziunea socială a romilor nu reprezintă o provocare nouă, determinarea în identificarea soluțiilor fiind demonstrată de o gamă largă de măsuri adoptate de MMFPSPV. În cadrul Strategiei de Incluziune a Cetățenilor Români aparținând minorității romilor pentru perioada 2012-2020 s-au obținut deja rezultate în domeniul ocupării. În prezent, documentul este în curs de revizuire și completare, în contextul pregătirii programării bugetare a FSE pentru perioada 2014-2020’, a completat doamna Rovana Plumb.

Ministrul român al Muncii a recomandat delegației din Germania ca, în cazul în care există idei de proiecte concrete, să se ia în calcul și potențialul economiei sociale din România. Acesta poate fi valorificat prin sprijinirea persoanelor din grupurile vulnerabile pentru înființarea de entități de economie socială, precum și prin formarea abilităților de antreprenoriat social.

‘Susținem ideea dezvoltării de proiecte (pilot) de dezvoltare comunitară cu măsuri integrate din domeniile educației, ocupării, locuirii și sănătății și eventual din domeniul agriculturii, în zonele rurale cu potențial. De asemenea, organizarea unor stagii de practică sau ucenicie la locul de muncă, care să se desfășoare fie la nivel național, fie în Germania, cu condiția revenirii și intrării pe piața muncii din România a beneficiarilor, ori organizarea unor târguri sau piețe de desfacere în Germania, pentru meșteșugarii romi, sunt alte idei de proiect’, a precizat doamna Rovana Plumb.

În continuarea întrevederii, domnia sa a prezentat delegației germane eforturile întreprinse de MMFPSPV, în anul 2014, pentru a identifica, cu prioritate, soluțiile care vor duce la diminuarea nivelului ridicat al șomajului în rândul tinerilor și la îmbunătățirea situației socio-profesionale a acestora.

Oficialul român a semnalat implementarea mai multor proiecte și instrumente de politică publică, printre care Planul de implementare a Garanției pentru Tineret 2014 — 2015, Strategia Națională privind Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020 și planul de acțiuni aferent acesteia, proiectele pilot Garanția pentru tineret, alături de o serie de legi referitoare la sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu precădere în rândul elevilor, studenților și absolvenților de învățământ superior.

La finalul întrevederii, ministrul Muncii a reamintit celor prezenți că ‘Ministerul român al Muncii poate colabora cu ministerul omolog și cu alte autorități cu competențe din Germania pentru identificarea de soluții care să ducă la o mai bună inserție a muncitorilor români pe piața muncii din Germania, precum și la informarea cetățenilor români care doresc să muncească acolo, în scopul prevenirii exploatării și a abuzurilor.’

Potrivit informațiilor oficiale furnizate de Ministerul Federal de Interne german, la data de 31.03.2014, în Germania erau înregistrați 287.238 cetățeni cu pașaport românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *