SoftOne România anunță implementarea soluției Soft1 ERP în cadrul Neon Lighting

Liviu BuliganSoftOne România, furnizorul soluției software de business recunoscută la nivel internațional Soft1 ERP, anunță împreună cu partenerul său din Cluj-Napoca, ERP Concept Solutions, un nou proiect de anvergură: implementarea sistemului de planificare a resurselor în cadrul companiei Neon Lighting, important distribuitor de produse electrice în România.

Soft1 ERP a fost implementat de către ERP Concept Solutions în varianta “on-premise” (pe serverul clientului), în aproximativ patru luni de la semnarea contractului, generând astfel un randament al investiției (ROI) rapid. Soluția a reușit în scurt timp să determine optimizarea proceselor operaționale, creșterea eficienței prin centralizarea informațiilor și îmbunătățirea productivității. În plus, utilizatorii au acces oricând la datele de interes în anumite momente cheie, având posibilitatea de a adapta rapoartele pentru afișare, export și tipărire în formatul dorit.

Neon Lighting are o bogată experiență pe piața locală, obiectivul său fiind să ofere produse electrice de înaltă calitate și ecologice, la prețuri rezonabile. Compania a fost înființată în 1991 și este specializată în comerțul cu produse electrice, tablouri electrice, lucrări în instalații electrice și sisteme de iluminat.

“Pentru a te putea menține în topul preferințelor clienților, trebuie să răspunzi prompt, cu servicii de cea mai bună calitate și să fii capabil să oferi cel mai bun raport calitate-preț. Suntem foarte competitivi pe piața românească și ne-am dorit să integrăm în compania noastră o soluție performantă, care să ne ajute să optimizăm procesele interne și de vânzare. Din acest motiv am optat pentru Soft1 ERP de la SoftOne, care în scurt timp de la implementare a demonstrat că ne poate ajuta foarte mult să ne eficientizăm activitatea. În plus, timpul redus alocat implementării demonstrează profesionalismul echipei ERP Concept Solutions din Cluj”, a declarat Camelia Nicoară, Director Logistică, Neon Lighting.

Beneficiind de experiență vastă pe piața locală, ERP Concept Solutions a reușit în scurt timp să propună solutii bazate pe platforma SoftOne unor companii din varii industrii, atât la nivel local, cât și național.

„SoftOne promovează un model de business aparte, printr-o rețea de parteneri la nivel național, ceea ce înseamnă că putem asigura o prezență mai eficientă pe plan local, oriunde în țară, garantând în același timp o implementare optimă prin intermediul partenerilor noștri autorizați. Acest lucru ne conferă un avantaj semnificativ pe piața locală, deoarece reușim să reducem semnificativ timpul de implementare a unei soluții ERP pe serverul clientului, de la șase-șapte luni cât este media în România, la aproximativ trei-patru luni pentru un proiect relativ complex”, a declarat Liviu Buligan, Director Executiv, SoftOne România.

SoftOne România a intrat pe piața locală având o vastă experiență la nivel regional, precum și soluții inovatoare, dinamice și care permit un nivel ridicat de personalizare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pieței locale. Soft1 ERP este singura soluție de pe piața locală care funcționează identic atât pe serverul clientului, cât și în Cloud, și care poate fi personalizată 100%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *