Sondaj FGDB: Doar o treime dintre români au încredere în bănci

downloadDoar o treime dintre români au încredere în bănci, mai mult de jumătate se declară puțin și foarte puțin informați cu privire la sistemul financiar, iar cei care vor să economisească susțin că dobânzile oferite sunt prea mici și trebuie să ai sume mari ca să merite să le depui la bancă, reiese dintr-un studiu realizat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare pe baza unui sondaj de opinie.

‘O treime dintre români declară că au încredere în bănci, cei mai mulți dintre aceștia fiind persoanele cu economii la bănci (51%), cele care se declară informate cu privire la sistemul bancar (43%), precum și cei care știu că depozitele sunt garantate, iar FGDB plătește compensații în cazul unui faliment bancar (46%)’, reiese din sondajul Fondului.

Cel mai scăzut nivel de încredere în bănci îl au persoanele care se consideră puțin și foarte puțin informate despre sistemul bancar. ‘40% dintre respondenți sunt de părere că sistemul bancar din România este unul stabil. Pentru cei mai mulți dintre subiecții investigați, percepția asupra sistemului bancar a rămas neschimbată, iar pentru aproximativ 20% s-a înrăutățit comparativ cu 2012’, potrivit analizei citate. În schimb, persoanele informate și-au schimbat în bine părerea despre bănci în ultimul an (9% comparativ cu 5% per total eșantion).

Pe de altă parte, aproximativ 40% din respondenți declară că au auzit mai multe lucruri negative despre bănci în 2013, problemele din sistemul bancar din Grecia fiind cel mai cunoscut eveniment legat de criza financiară din ultimii ani.

sursa:agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *