SRAC CERTIFICĂ ALD AUTOMOTIVE PENTRU SISTEMUL SĂU DE MEDIU

48d0d98f7e5b2Începând din august 2013 ALD Automotive, unul dintre jucătorii de referință de pe piața leasingului operațional, deține certificarea SRAC pentru sistemul său de management al mediului. Compania este una dintre puținele din România, din domeniul său de activitate, ce deține o certificare ISO 14001 ceea ce face ALD Automotive un important furnizor de servicii de mobilitate sustenabile.

Certificarea ISO 14001:2005 dovedește că ALD Automotive a implementat și menținut o serie de măsuri care asigură minimizarea acțiunilor companiei față de mediu. De exemplu, ALD Automotive a trebuit să implementeze procese impecabile pentru monitorizarea lunară a apei, a energiei, a consumului de gaz și de combustibil, pentru reducerea emisiilor poluante și a zgomotului, dar și încredințarea anvelopelor uzate și a acumulatorilor auto vechi unor organizații specializate de reciclare.

Pentru a menține o bună dezvoltare a sistemului de management de mediu, ALD Automotive a setat obiective clare pentru 2013, cum ar fi: îmbunătățirea continuă a performanțelor de mediu, prevenirea poluării mediului ca rezultat al activităților din cadrul organizației, instruirea angajaților cu privire la problemele de mediu, reducerea impactului asupra solului și a apelor subterane, administrarea atentă a deșeurilor recuperabile și protejarea echipei și a mediului prin reducerea impactului poluării fonice.

Problemele de mediu și responsabilitate socială au reprezentat întotdeauna preocupări importante pentru companie. Astfel, ALD Automotive este implicată în diferite inițiative ecologice precum programul de ecologizare a anvelopelor uzate care aparțin autovehiculelor aflate la sfârșitulcontractelor sau activități de conștientizare pentru angajați. De asemenea, compania monitorizează și ulterior raportează în cadrul Grupului acțiunile sale cu impact potențial asupra mediului: consumul deresurse (energie, apă, hârtie), poluarea mediului rezultată din călătoriile de afaceri (kilometraj, consumul de combustibil), etc. În plus, deoarece condusul defensiv are un impact ecologic pe termen lung, ALD Automotive a dezvoltat un program complet de condus defensiv pentru clienții săi, încurajându-i să devină șoferi responsabili față de mediu.

Această certificare vine imediat după obținerea în prima parte a acestui an a certificării ISO 9001:2008, standard ce garantează calitatea serviciilor ALD Automotive. Certificarea atestă faptul că sistemul de management al companiei este extrem de competitiv, constant orientat spre a oferi servicii de calitate și de a îndeplini continuu cerințele clienților. Cu noua certificare ISO 14001, ALD Automotive își consolidează excelența față de clienți prin adăugarea componentei de mediu la calitatea serviciilor sale.

ALD Automotive
Operaţională în România din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupé Société Générale şi a grupului ALD Automotive. Compania oferă leasing operaţional full service asigurând finanţarea şi o gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule. ALD Automotive a lansat oficial în mai 2010 sub brandul ALD Carmarket, platforma online de licitaţii închise destinată promovării şi vânzării autovehiculelor uzate returnate la finalul contractelor de leasing operaţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *