SRI evalueaza permanent riscul de comitere a unor atentate teroriste in Romania

În contextul avertizărilor emise de autorităţile SUA şi ale unor state occidentale cu privire la creşterea riscului de comitere a unor atentate teroriste în Europa, Serviciul Român de Informaţii, ca autoritate naţională în materie, întreprinde măsurile standard necesare în astfel de situaţii pentru a cunoaşte şi preveni orice situaţie generatoare de riscuri teroriste pe teritoriul României, se arata intr-un comunicat al SRI.

În baza informaţiilor obţinute, SRI monitorizează atent evoluţia ameninţării teroriste la adresa României, în cooperare cu celelalte instituţii şi autorităţi publice componente ale Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, precum şi cu partenerii externi ai Serviciului.

Potrivit SRI, informaţiile deţinute şi evaluările realizate de SRI până în prezent nu relevă ameninţări directe la adresa României, motiv pentru care se menţine nivelul de alertă teroristă la albastru – precaut.

În eventualitatea în care se vor contura riscuri sporite în plan terorist, Serviciul va adopta măsurile necesare pentru contracararea ameninţărilor şi, în funcţie de evoluţia situaţiei operative, va înainta Consiliului Suprem de Apărare a Ţării propunerea de ridicare a nivelului de alertă teroristă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *