UE şi Japonia vor lansa în martie negocieri pentru un acord de liber schimb

Steagul-UEUniunea Europeană şi Japonia vor organiza în martie un summit pentru a lansa formal negocierile referitoare la un amplu acord de liber schimb, au declarat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul nipon Nikkei.

Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, şi şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vor vizita Tokyo în ultima săptămână din martie pentru a se întâlni cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, scrie Nikkei.

Liderii europeni şi niponi vor da startul negocierilor pentru liberalizarea comerţului şi eliminarea barierelor pentru servicii şi investiţii.

În plus, ar urma să înceapă discuţii pentru un “acord politic” vizând cooperare în domeniile securitate, mediu, ştiinţă şi tehnologie.

Miniştrii responsabili pentru comerţ din UE au convenit în noiembrie începerea discuţiilor pentru acordul de liber schimb cu Japonia, dar s-au angajat să protejeze producătorii auto afectaţi de criză din Europa.

Companiile europene care produc autovehicule şi componente auto se tem că renunţarea la tarifele comerciale ar conduce la creşterea puternică a importurilor din Japonia, după ce o înţelegere similară cu Coreea de Sud a accelerat vânzările auto ale companiilor sud-coreene în UE.

 

Sursa articol Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *