Un român trebuie să muncească circa 25 de minute pentru a-și cumpăra un litru de bere, declară C. Bratu

bereUn român trebuie să muncească circa 25 de minute pentru a-și cumpăra un litru de bere, comparativ cu un german, care are nevoie de doar 3,7 minute, a declarat, marți, directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu.

El a precizat că veniturile scăzute ale românilor se reflectă inclusiv în accesibilitatea relativ scăzută a unor produse precum berea. Astfel, în România, berea este de peste 3,7 ori mai puțin accesibilă românilor decât media europeană.

Luând în calcul media veniturilor orare și a prețului de vânzare la bere, un român trebuie să muncească circa 25 de minute pentru a-și putea cumpăra o bere, în timp ce media europeană este de cinci minute.

„Din păcate, timpul pe care trebuie să îl muncească un român pentru a-și permite o bere nu s-a îmbunătățit. Circa 25 de minute îi sunt necesare unui român ca să cumpere un litru de bere, iar unui german 3,7 minute”, a spus Bratu, într-o conferință de presă.

„Ca și anul trecut, factorii care și-au pus amprenta asupra trendului pieței berii au fost cu precădere conjuncturali. Spre deosebire de anul trecut, când au existat condiții favorabile consumului de bere, primele șase luni ale lui 2013 au reunit o serie de factori care au creat un context dificil ce a condus la o contracție evidentă a pieței. În ceea ce privește evoluția pieței până la sfârșitul anului, așteptările noastre cu privire la volumele de vânzări se situează sub nivelul din 2012, când piața berii a atins 18,2 milioane de hectolitri”, a declarat, marți, președintele Asociației Berarii României, Andrew Highcock.

 

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *