Valentin Șoneriu: un rol important în dezvoltarea agriculturii intensive îl au şi biotehnologiile

Producţie-bună-de-grâu-în-BihorConservarea resurselor de bază şi dezvoltarea unei agriculturi intensive durabile cu ajutorul biotehnologiilor reprezintă provocări pentru care România trebuie să identifice soluţii în perioada următoare, a declarat, marţi, într-un forum de specialitate, Valentin Şoneriu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/.

‘Ministerul Agriculturii găseşte foarte importante dezbaterile pe teme agricole ca fiind extrem de importante pentru construirea politicilor publice în domeniul agricol. Utilizarea eficientă a resurselor agricole este o provocare internaţională, cât şi europeană, conservarea resurselor de bază şi dezvoltarea unei agriculturi intensive durabile reprezintă provocări la care trebuie să identificăm soluţii în perioada care urmează’, a spus Şoneriu.

Reprezentantul MADR a adăugat, totodată, că un rol important în dezvoltarea unei agriculturi intensive durabile îl au şi biotehnologiile, dar şi bunele practici în domeniu pe care fiecare fermier sau producător ar trebui să le respecte.

‘(…) trebuie acordată o atenţie deosebită şi respectării de către fiecare fermier, producător agricol, a bunelor practici agricole şi de mediu, în vederea protecţiei solului şi apelor, împotriva fenomenelor de degradare şi poluare. Consider că un rol important în dezvoltarea agriculturii intensive îl au şi biotehnologiile’, a menţionat Valentin Şoneriu.

Conform datelor oficiale, din cele 23,8 milioane hectare, cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă utilizată în exploataţiile agricole este de circa 13,3 milioane hectare (55,9%), din care aproximativ 8,3 milioane hectare reprezintă teren arabil. După modul de folosinţă, terenul arabil ocupă circa 62,5% din suprafaţa agricolă. Cerealele şi plantele oleaginoase ocupă aproape 80% din suprafaţa arabilă.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *