România ar putea exporta în Turcia ovine vii şi carne de ovine provenite din 19 judeţe, după ce Oficiul Internaţional de Epizootii (OIE) va publica lista acestor judeţe libere de scrapie, cel mai probabil la finele lunii septembrie, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.
„Sunt mari şanse ca Oficiul Internaţional pentru sănătatea animalelor să publice la sfârşitul lunii septembrie în buletinul oficial cele 19 judeţe din România în care boala nu a fost depistată şi de unde s-ar putea efectua exporturi. Sunt îndeplinite toate condiţiile, astfel încât Turcia să nu mai aibă motiv să spună că nu putem să exportăm ovine vii, carne de ovine sau de taurine sau să realizăm tranzit prin Turcia, care este foarte important pentru export în ţările arabe”, a spus Mănăstireanu.
„Din partea României s-au parcurs toţi paşii care au fost ceruţi de Turcia şi anume am anunţat la Oficiul Internaţional pentru sănătatea animalelor, respectiv OIE judeţele care sunt libere de scrapie ca să putem să exportăm ovine vii în Turcia. Deşi suntem ţară liberă de boala vacii nebune, facem şi supravegherea acestei boli, practic, îndeplinim şi această condiţie şi din acest punct de vedere nu ar mai fi niciun impediment ca Turcia să menţină interdicţiile spună că exportaţi de ovine vii din zonele libere de scrapie cât şi carne de taurine. La discuţiile pe care le-am avut recent la Ministerul Agriculturii s-a convenit ca şedinţa primei Comisii mixte româno-turce care va avea loc fie la Ankara, fie la Bucureşti, să trateze cu prioritate acest subiect al exporturilor de animale vii şi de carne în Turcia, dar şi tranzitul. Încă nu s-a stabilit data, dar probabil se va stabili în cadrul vizitei oficiale, la nivel de prim ministru, care va avea loc în Turcia”, a explicat şeful ANSVSA.
sursa: agerpres
