ZUNO Bank, un nou brand al Raiffeisen International

Raiffeisen International Direct Bank AG, banca directa recent fondata a Raiffeisen International Bank-Holding AG, va opera sub denumirea de ZUNO BANK in Europa Centrala si de Est (ECE), iar Slovacia va fi prima tara in care aceasta va fi lansata spre sfarsitul acestui an, potrivit unui comunicat de presa al companiei.

„ZUNO BANK, cea mai recenta entitate din reteaua de banci a Raiffeisen International, le va oferi clientilor retail o modalitate noua si deosebit de moderna de a face banking. Aceasta abordare este reflectata atat prin numele ales, cat si prin noua identitate vizuala, pe care o vom dezvalui mai tarziu in cursul acestui an, cu ocazia lansarii operatiunilor din Slovacia,”a declarat Herbert Stepic, Presedintele Raiffeisen International. Nume oficial al noii banci este acum ZUNO BANK AG, aceasta urmand sa opereze sub brandul ZUNO.

In dezvoltarea de la zero a unui nou brand bancar, ZUNO este un caz unic in sectorul financiar din Europa Centrala si de Est din ultimii ani. „Pentru aceasta sarcina dificila am decis sa cooperam cu profesionisti din cadrul agentiei britanice de branding The Brand Union, renumita pe plan mondial. Am stabilit numeroase criterii de selectie a numelui: am vrut pentru banca un nume scurt, neconventional si distinct, de care iti aduci aminte cu usurinta si care se potriveste din punct de vedere cultural si lingvistic tuturor pietelor din Europa Centrala si de Est. In acelasi timp, am optat pentru un nume care este „internet friendly” – la urma urmei, internetul va fi casa lui ZUNO”, a declarat Andras Hámori, Presedintele ZUNO BANK. Terry Tyrrell, Presedintele The Brand Union Worldwide a declarat: „Crearea unui nou brand care este in acelasi timp unic si memorabil pentru Europa Centrala si de Est a fost o provocare interesata. Numele ZUNO este minunat de simplu, totusi proaspat si cu o personalitate care-l va diferentia de competitorii sai.”

Banca va viza in mod special persoanele care prefera sa foloseasca internetul ca prim mijloc de comunicare cu banca lor. Acest grup este format in principal din persoane tinere, educate, care traiesc in zona urbana si care, in general, prefera sa nu viziteze agentiile bancii. Acestia sunt ganditori moderni ce duc o viata activa, pot si doresc sa economiseasca bani. „Acest segment are nevoie de solutii inovative. Prin site-ul nostru web si prin platforma de banking online intentionam sa ne diferentiem de alte oferte si sa facem aceasta unicitate vizibila imediat. In timp ce numele ZUNO accentueaza noutatea, logo-ul nostru – care va fi dezvaluit la o data ulterioara – va sublinia legaturile noastre cu Raiffeisen.” a concluzionat Andras Hamori.

La sfarsitul anului 2009, Raiffeisen International si-a anuntat intentia de a intra pe pietele din Europa Centrala si de Est cu un nou model de banca directa. Grupul planuieste sa lanseze ZUNO in aceasta zona, incepand cu Slovacia, spre sfarsitul anului 2010. Chiar daca banca directa se va concentra la inceput pe atragerea de noi clienti carora le va oferi produse de economisire, ZUNO intentioneaza sa-si dezvolte in mod continuu portofoliul de produse, care va reflecta nevoile clientilor sai.

Banca directa, subsidiara a Raiffeisen International, a primit licenta de functionare din partea Autoritatii de reglementare a pietei financiare din Austria in decembrie 2009. Principiul de “Pasaport Unic European” ii permite noii banci directe sa intre pe piata bancara dintr-o alta tara membra UE printr-o simpla notificare a autoritatilor de reglementare competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *