Pe data de 4 august 2010 a avut loc sedinta Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei, potrivit unui comunicat de presa.
Consiliul de administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei, document ce va fi prezentat publicului intr-o conferinta de presa organizata in data de 6 august 2010.
Desi rata anuala a inflatiei a scazut in luna iunie, comparativ cu lunile mai si ianuarie, iar rata anuala a inflatiei de baza CORE2 ajustate s-a mentinut in jurul nivelului de 2 la suta in prima jumatate a acestui an, majorarea TVA-ului va provoca o crestere semnificativa, dar temporara, a indicelui agregat al preturilor de consum. Astfel, proiectiile indica pentru sfarsitul acestui an o rata anuala a inflatiei de circa 7,8 la suta.
Pe fondul persistentei deficitului de cerere agregata este de asteptat ca, pe masura disiparii efectului de runda intai al cresterii TVA, traiectoria inflatiei preturilor de consum sa se inscrie pe o curba descendenta, ajungand in apropierea tintei de 3 la suta la sfarsitul anului 2011.
Revenirea inflatiei pe aceasta traiectorie descendenta depinde de contracararea eventualelor efecte de runda a doua ale majorarii TVA, alaturi de diminuarea incertitudinilor privind implementarea reformelor structurale si a masurilor de consolidare fiscala.
In aceste conditii, CA al BNR a decis mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,25 la suta pe an si a nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si, respectiv, in valuta ale institutiilor de credit. De asemenea, in contextul diminuarii incertitudinilor legate de criza financiara regionala si al relativei normalizari a situatiei pe pietele monetara si valutara, CA al BNR a hotarat gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar.
Potrivit calendarului anuntat, urmatoarea sedinta a CA al BNR dedicata politicii monetare va avea loc in data de 29 septembrie 2010.
