Timpul de tranzactionare a unei locuinte a crescut de la 7 la 30 de zile in ultimul an

Cei doi ani de criza economica au reușit să creasca de 4 ori timpul de tranzacționare a unei locuințe. Conform unui studiu realizat de Be Igloo, încrederea clienților într-o tranzacție imobiliară a scăzut direct proporțional cu prețul apartamentelor, iar timpul de tranzacționare, derivat direct al acesteia, a crescut invers proporțional cu încrederea clienților într-o tranzacție imobiliară și chiar cu prețul locuințelor. Astfel, dacă în noiembrie 2009 clienții se hotărau sa achiziționeze o locuință, în medie, la o săptămână dupa prima vizionare, acum decizia se ia după aproximativ o lună, sau chiar mai mult.

Criza economică a modificat radical psihologia clientului de imobiliare: l-a făcut nehotărât. Desi datele arata că, doar la nivelul capitalei, numărul de locuitori raportat la numărul de unități locative este de 1,5/cameră, incertitudinea unui loc de muncă stabil, grevele repetate, restructurările, situația economică incertă, sistemul bancar dificil și rigid, precum și o neîncredere încă prezentă față de piața imobiliară îi fac pe oameni să amâne pe cat posibil achiziția locuinței de care au nevoie, chiar dacă dispun de fondurile necesare achiziției. “Această atitudine precaută este de înțeles în contextul general, însă dacă clienții s-ar detașa puțin și ar reuși să analizeze la rece situația, și-ar da seama că stând deoparte, ratează o oportunitate. Investițiile care aduc cel mai mare profit sunt investițiile făcute pe timp de criză. Odată ce economia își va reveni, prețurile locuințele vor intra din nou pe un trend crescător. Nu spun că vor ajunge acolo unde erau în 2008, dar va exista o creștere.”, declară Nimrod Zvik, director de marketing la Be Igloo. Şi totuşi, cei care aleg să nu facă nici o mişcare pentru îmbunătăţirea situaţiei lor actuale sunt destul de mulţi. La nivel naţional, este nevoie de un milion de locuinţe noi. În Bucureşti, este nevoie de 170.000 de locuinţe noi, fara a include locuintele deja construite in acest moment. Iar numărul celor care cumpără lunar apartamente în capitală este de doar câteva zeci. “Sunt deci zeci de mii de oameni care aşteaptă practic ca apartamentele să se scumpească. Căci formula ‘aşteptăm vremuri mai bune’ de fapt aşa se traduce: aşteaptăm scumpirile”, continuă Nimrod Zvik.

Cea mai scurtă tranzacţie din acest an: 3 săptămâni

În momentul în care se hotărăsc să cumpere un apartament, cei mai hotărâţi clienţi încheie tranzacţia în aproximativ o lună. Acesta este timpul necesar pentru o perioada dificila ca aceasta ca oamenii să se decidă asupra locuinţei şi modalităţilor de plată, să îşi aleagă apartamentul şi să analizeze toată oferta din piaţă. Cea mai scurtă tranzacţie din acest an a durat o săptămână, dar cel mai probabil acest client analizase anterior celelalte oferte din piaţă. Cele mai dificile tranzacţii s-au finalizat însă în 6-7 luni. “În ultimele două luni, probabil cumpărătorii au simţit preţul practicat de noi drept cel corect sau cel pe care şi-l puteau permite, pentru că a scăzut putin perioada de tranzacţionare” , a mai decalarat Nimrod Zvik.

Be Igloo este organizatia de vanzari pentru fondul de investitii norvegian Romania Invest, înfiinţată în februarie 2009. Fondul de investiţii are un portofoliu de aproximativ 750 de locuinţe în toate zonele din Bucureşti şi este în discuţii cu mai mulţi dezvoltatori, pentru achiziţia altor apartamente în ansambluri rezidenţiale din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *