Piata imobiliara: certificatul de performanta energetica devine obligatoriu

real_estates2Certificatul de performanţă energetică devine obligatoriu pentru jucătorii din piaţa imobiliară, din 20 iulie 2013, după ce Legea 159/2013, modificată, a fost publicată în Monitorul Oficial, pe 15 mai, informează portalul imobiliar Imopedia.ro.

Oricine vrea să vândă, să închirieze sau să construiască o proprietate, trebuie să plătească un evaluator care să întocmească documentaţia pentru certificatul energetic. În lipsa certificatului verde, amenda poate ajunge până la 10.000 lei, adică echivalentul a peste 2.000 euro. Mai mult, există riscul ca nici clienţii să nu mai accepte proprietăţi despre care nu ştiu cât de multă energie consumă, potrivit specialiştilor imobiliari de la Imopedia.ro.

Certificatul energetic se aplică oricărei tranzacţii, indiferent de tipul acesteia, de clădire sau de destinaţia acesteia.

‘Preţurile depind în funcţie de evaluatori, se negociază, dar vorbim despre 500-600 lei pentru un apartament cu patru camere. Este un preţ derizoriu, iar volumul de muncă este incredibil de mare. Ca specialist, trebuie să vezi starea terasei, să mergi în subsol să vezi dacă este contor general de căldură, anul instalării, modelul, nu te rezumi numai la vizionarea apartamentului. Se fac măsurători în interior, exterior, terasă, casa scării şi subsol şi abia apoi se fac aceste determinări de consumuri. Sunt foarte multe calcule până ajungi să completezi acest document’, explică reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Auditorilor Energetici, citaţi de Imopedia.ro

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *