Retragerea autorizatiei de functionare Brokasig Expert Broker de Asigurare

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea Societăţii Comerciale „Brokasig Expert Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei de funcţionare.

Decizia nr.932/2010 privind sancţionarea Societăţii Comerciale „Brokasig Expert Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 782/23.11.2010.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor subliniază faptul că măsura dispusă în cazul societății mai sus menționate nu are implicații asupra contractelor de asigurare deja încheiate, acestea continuând să își producă efectele în condițiile stabilite la data semnării.

CSA – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuții de autorizare, supraveghere prudenţială și control a activității de asigurare în România, precum și cu atribuții de emitere a normelor de aplicare a legii. Potrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *