
Utv HD, prima televiziune muzicala din Romania care emite in format HD, introduce in grila de emisie programul “HD Videos Only” ce va cuprinde doar videoclipuri in format HD.
Potrivit unui comunicat de presa al UTV, programul HD va fi difuzat zilnic, in intervalul orar 19:00 – 22:00, cu reluare a doua zi in intervalul orar 11:00 – 14:00. Pe parcursul programului nu se vor difuza spoturi publicitare, solo spoturi sau alte elemente grafice cu caracter publicitar.
„Am luat aceasta decizie ca urmare a solicitarilor numeroase primite din partea telespectatorilor nostri de a urmari numai videoclipuri in format HD, pe postul Utv HD” declara Andrei Marcu, directorul televiziunii.
Utv are numeroase investitii catre echipamente si tehnica de ultima generatie. Dupa lansarea postului in format HD, UTV a anuntat ca deja au inceput pregatirile pentru emisia in format 3D.
Pentru a putea vizualiza Utv HD consumatorii au nevoie de un receptor specializat (Set Top Box), care este oferit de principalii operatori de cablu si de un televizor LCD sau cu plasma compatibil HD (HD ready).
Utv este prima televiziune muzicala din Romania care emite HD, din 9 aprilie 2010.
