Rusia vrea sa transporte petrol doar prin conducte, Turcia cere garantii privind volumul tranzitat

Moscova joaca tot mai abil cartea energetica. Cotidianul rus Izvestia scrie ca la intrunirea comisiei interguvernamentale ruso-turce, care va avea loc marti, va fi ridicata chestiunea tranzitului petrolier prin Marea Neagra.
Partea rusa ar dori sa se reununte complet la transportul titeiului pe Marea Neagra, prin stramtorile Bosfor si Dardanele si sa fie in schimb utilizate conductele Burgas-Alexandroupolis şi Samsun-Ceyhan. Moscova a propus, de asemenea, ca cele doua oleoducte sa fie gestionate de un singur organism.
Argumentul partii ruse este ca tancurile petroliere stau la coada pentru a depasi stramtorile, aglomerandu-le. In acelasi timp, petrolistii sustin ca transportul pe mare este mai ieftin si mai avantajos, dat fiind ca in tancuri se pot incarca mai multe sorturi de petrol in acelasi timp.


Burgas-Alexandroupolis este un proiect ruso-bulgaro-grec, destinat transportului de petrol rusesc dinspre portul bulgaresc Burgas spre orasul elen Alexandropoulis. Conducta va avea o lungime de 280 de kilometri. Discutiile privind construirea oleoductului au durat mai multi ani si s-au finalizat prin incheierea unui acord in 2007.
Samsun-Ceyhan este un proiect turcesc, in care Rusia nu este implicata. Cu toate acestea, un memorandum de intelegere ar putea oferi unor companii rusesti sau italiene participatii de pana la 50%.
Turcia intentioneaza sa faca din Ceyhan principalul port petrolier din lume.
In cazul in care ar dori sa renunte la transportul petrolului pe mare, Turcia doreste garantii privind volumul de petrol care ar tranzita conductele. “Suntem capitalisti. Asta este garantia ca in permanenta conductele vor fi pline”, a replicat presedintele companiei Transneft, Igor Demin.

Foto: antares.kz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *