Presedintele interimar al Kirgizstanului a recunoscut ca violentele interetnice probabil s-au soldat cu aproximativ 2.000 de morti, de zece ori mai mult decat bilantul oficial. Roza Otunbaieva, a facut o vizita in sudul tarii, inclusiv in orasul Osh, unde au avut loc violentele. „Am venit aici pentru a vorbi cu oamenii si a asculta ce spun ei despre ce se petrece”, a declarat Otunbaieva.
Inainte de a pleca inapoi spre Biskek, Otunbaieva a recunoscut ca bilantul victimelor este mult mai mare decat cifrele anuntate oficial. „As inmulti de zece ori cifrele oficiale”, a spus presedintele. Bilantul oficial al violentelor interetnice este de 192 de morti si peste 2.000 de raniti.
„Din nefericire, au fost semnalate atrocitati vizand minoritatea uzbeca din Kirgizstan. Mai multe femei au cazut victima violentelor sexuale. Avem informatii inca neconfirmate din mai multe surse, mentionand cazuri de violuri. Alte zeci de femei refugiate in Uzbekistan ar fi fost violate”, a declarat Giuseppe Annunziata, coordonator al programului de ajutor de urgenta al Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Refugiatii uzbeci povestesc ca numeroase cadavre s-ar afla de-a lungul drumului care duce la frontiera Kirghiziei, iar alte cadavre s-ar afla pe strazile din Osh. „Pe drumul catre fontiera sunt peste tot cadavre de femei arse, iar transporturi de trupe blindate au tras asupra noastra”, a declarat o batrana, Marhabo.
Alte marturii subliniaza ca victimele uzbece se tem sa mearga in spitale din Kirgizstan sau nu sunt primite. „Ni se interzice accesul in spitale, ni se spune ca sunt doar pentru kirgizi”, a povestit Isamidin Kudbidunov, in varsta de 27 de ani, un refugiat uzbec, care vorbea despre „1.000 de morti doar in Osh”. Un jurnalist AFP a putut vedea imagini filmate de locuitori in care este surprinsa inhumarea, intr-o groapa comuna, a zeci de cadavre cu urme de gloante sau calcinate.
Foto: rferl.org
