Forum consacrat nanotehnologiilor deschis la Moscova. De la Silicon Valley la Skolkovo

În decurs de 3 ani, corporaţia de stat „Rosnano” a aprobat investiţii, cu un buget total de circa 300 de miliarde de ruble, în 93 de proiecte nanotehnologice, a informat vice –premierul Rusiei Serghei Ivanov în timpul deschiderii celui de al III-lea Forum internaţional consacrat nanotehnologiilor.

În ce priveşte investiţiile particulare alocate în proiectele nanotehnologice, anul acesta Rusia s-a clasat pe locul patru în lume.

Corporaţia de stat „Rosnano” a fost întemeiată în anul 2007 pentru realizarea politicii de stat în sfera nanotehnologiilor.

În 2010, in Rusia a început producţia pe bază de nanotehnologii

La Râbinsk s-a deschis in luna Aprilie 2010 prima întreprindere pe bază de nanotehnologii din Rusia – uzina care produce instrumente din aliaje dure cu înveliş nanostructurat.

La ceremonia deschiderii a participat conducătorul „Rosnano” Anatoli Ciubais şi vice premierul Rusiei Serghei Ivanov, informează ITAR-TASS.

Noua uzină produce instrumente din aliaje dure cu înveliş nanostructurat, care sunt utilizate în ramurile constructoare de maşini, între altele la prelucrarea detaliilor motoarelor pentru avioane.

De la Silicon Valley la Skolkovo

Schimbul de experienţă în domeniul modernizării inovaţionale a economiei a fost si scopul principal al reuniunii anuale a Consiliului ruso-american pentru afaceri (CRAA) care s-a desfăşurat la Sankt-Petersburg între 20 şi 21 octombrie.

Locul desfăşurării forumului nu a fost ales întâmplător. Deviza lui a fost „De la Silicon Valley la Skolkovo: perteneriat în sfera inovaţiilor„, relateaza Vocea Rusiei.

Delegaţia rusă de anul acesta a avut un numar notabil de membri: preşedintele Sberbank, Gherman Gref, directorul general al Corporaţiei Ruse pentru nanotehnologii, ROSNANO, Anatoli Ciubais, preşedintele fondului Skolkovo, Viktor Vekselberg. La discuţii au participat zeci de cercetători tineri.

Preşedintele organizaţiei publice „Rusia pentru întreprinzători”, Boris Titov, a declarat într-un interviu pentru Vocea Rusiei: „Anul trecut, „Rusia pentru întreprinzători” a organizat o competiţie pe internet de proiecte inovaţionale în Rusia. Câştigătorii se află acum la San Francisco pentru a face cunoştinţă cu colegii de la Silicon Valley. Aici ei au posibilitatea să se cufunde în atmosfera centrului american de inovaţii. În cadrul reuniunii, ei vor face schimb de experienţă şi cu companiile americane care lucrează în acest domeniu. Acesta este obiectivul cel mai important al reuniunii CRAA.

Noi avem multe proiecte susţinute la Universitatea din Stanford. „Îngerii întreprinzători” americani le-au pus proiectanţilor ruşi întrebări  foarte grele şi cicălitoare. Acesta este un element de învăţământ important. Tinerii noştri, care se ocupă de inovaţii, învaţă cum se realizează în lume un asemenea proiect”.

În prezent, când în Rusia se construieşte propriul centru inovaţional Skolkovo, problema principală va fi aplicarea ideilor în economia reală şi nu căutarea locului şi mijloacelor financiare pentru cercetări. Dacă anterior visul specialiştilor ruşi din domeniul tehnologiilor avansate era să plece să lucreze în străinătate, acum tinerii încep să capete siguranţa în viitorul care-i aşteaptă acasă! Cei care au părăsit demult ţara privesc cu curiozitate spre Skolkovo. Cercetătorii şi investitorii au garanţia unui potenţial enorm al noului centru inovaţional: modernizarea inovaţională a economiei Rusiei.”

Cititi aici mai multe despre planurile lui Medvedev la Skolkovo…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *