Barack Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite, depăşind pragul de 270 de voturi din partea „marilor electori”, necesar pentru a-l învinge pe rivalul său republican Mitt Romney, au anunţat posturile de televiziune CNN, MSNBC şi CBS.
Reales marţi după patru ani de mandat dificil şi o campanie încrâncenată, Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi primul afroamerican aflat la conducerea primei puteri mondiale, îşi păstrează locul în istorie.
Preşedintele democrat Barack Obama, care a câştigat un al doilea mandat la Casa Albă, potrivit estimărilor, a declarat marţi seara că pentru Statele Unite „ce este mai bun urmează să vină”.
El l-a felicitat pe Mitt Romney pentru campanie şi şi-a exprimat intenţia de a colabora cu acesta pentru „ca ţara să progreseze”.
Candidatul republican Mitt Romney şi-a recunoscut, marţi seara, înfrângerea, afirmând că l-a sunat pe preşedintele Barack Obama pentru „a-l felicita pentru victorie”.
„Am dat totul pentru această campanie”, a declarat el la Boston (nord-est), în faţa a mii de susţinători, cărora le-a mulţumit. El i-a adresat mulţumiri şi coechipierului său, Paul Ryan.
Sursa articol Mediafax
